În urma descinderilor, anchetatorii au găsit la suspecţi peste 1,5 milioane de euro.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov anunţă că două persoane sunt plasate sub control judiciar în dosarul în care, în data de 1 iulie, au fost făcute percheziţii la persoane suspectate că au promis spre vânzare imobile pentru care au încasat avans de la mai mulţi cumpărători, fără a preda locuinţele.
Unul dintre inculpaţi a fost plasat sub control judiciar de către procuror, pentru celălalt fiind formulată propunere de arestare preventivă, însă instanţa de judecată a dispus tot controlul judiciar.
Aceleași locuințe, promise mai multor cumpărători
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, care anchetează acest caz, faptele s-au petrecut în ultimii doi ani şi jumătate.
„Până în prezent s-a reţinut împrejurarea că în perioada 2024-2026 inculpaţii ar fi indus în eroare 10 persoane vătămate cu privire la vânzarea unor imobile nou-construite de tip duplex pe raza judeţului Braşov, prin încheierea unor promisiuni de vânzare, aceleaşi imobile fiind promise spre vânzare de mai multe ori către persoane diferite, fără ca în realitate locuinţele să fie edificate sau predate, fiind obţinute în acest fel de la promitenţii-cumpărători sume cu titlu de avans care au totalizat 2.806.589,99 lei, sumă însuşită de către cei doi inculpaţi”, se arată într-un comunicat al Parchetului.
Peste 1,5 milioane de euro, găsite la percheziții
Procurorii mai spun că sumele primite de la persoanele care au plătit avansurile pentru imobile au fost supuse unui proces de spălare a banilor, fiind folosite pentru achiziţia unor terenuri pe numele altor persoane care au fost convinse să le preia, pentru ca mai apoi şi aceste bunuri să devină obiect al infracţiunii de înşelăciune prin aceeaşi metodă.
Săptămâna aceasta, procurorii şi poliţiştii au făcut mai multe percheziţii domiciliare, în urma acestora fiind ridicate o serie de bunuri de interes, precum şi suma totală de 1.523.228 euro.
Anunțuri gratuite din Maramures


