Înscrieri la creșele din Alba Iulia, în anul școlar 2026 – 2027. Înscrierea copiilor la cele patru creșe din municipiul Alba Iulia va începe pe 25 mai, au transmis reprezentanții Primăriei.
Potrivit planului de școlarizare aprobat de Inspectoratul Școlar Județean Alba, pentru anul școlar 2026-2027 în cadrul Creșei Municipiului Alba Iulia sunt aprobate un număr de 305 locuri.
Numărul locurilor disponibile pentru anul scolar 2026 – 2027 se va publica după centralizarea cererilor de reînscriere a copiilor care frecventează creșa.
În cadrul celor patru creșe (Creșa 1 Cetate, Creșa 1 Ampoi, Creșa 2 Ampoi și Creșa Partoș) sunt aprobate următoarele grupe de copii:
- grupa mijlocie, copii cu vârste cuprinse între 13 – 24 luni;
- grupa mare, copii cu vârste cuprinse între 25 – 36 luni.
Calendar înscrieri la Creșa Alba Iulia, anul școlar 2026-2027
Perioada – Activitatea
- 25 mai – 5 iunie – Etapa de înscriere
- Preluarea dosarelor la sediul Creșei 1 Cetate, str. Alexandru cel Bun, nr. 13 , sau online pe adresa de email crese@apulum.ro, între orele 9:00 – 15:00
- 8 iunie – 11 iunie – Evaluarea dosarelor de către comisia de înscrieri
- 12 iunie – Afișarea listelor cu copiii admiși/respinși pe site-ul www.apulum.ro, secțiunea Creșe, www.crese-albaiulia.ro și la avizierul creșelor, ora 13:00
- 15 iunie – 17 iunie – Depunerea contestațiilor, online, pe adresa de email crese@apulum.ro, între orele 9:00 – 15:00
- 18 iunie – Afișarea rezultatelor finale pe site-ul www.apulum.ro, secțiunea Creșe, www.crese-albaiulia.ro și la avizierul creșelor, ora 15:00.
- 24 august – 4 septembrie – Confirmarea locului de către părinți
Actele necesare înscrierii copiilor la creșă
Lista cu actele necesare înscrierii copilului în creșă:
1. Cererea de înscriere (se poate procura de pe site-ul Primăriei municipiului Alba Iulia, www.apulum.ro, de la cam.8 – birou relații cu publicul din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia, Calea Moților, nr.5A și de la sediul Creșei Municipiului Alba Iulia, str. Alexandru cel Bun, nr.13 );
2. Certificatul de naștere al copilului;
3. Actele de identitate ale părinților/reprezentanților legali, certificatele de naștere ale fraților minori și după caz, hotărârea/sentința de plasament sau sentința de încredințare în vederea adopției;
4. Certificatul de căsătorie;
5. Orice act care dovedește uniunea consensuală;
6. Documente care atesta calitatea de salariat pentru fiecare dintre părinți/reprezentanți legali.
Acestea pot fi:
- a) adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/reprezentanți legali, cu precizarea valabilității contractului de muncă;
- b) decizia de stabilire a indemnizației pentru creșterea copilului (în cazul în care unul dintre părinți se află în concediu pentru creșterea copilului) eliberată de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Alba;
- c) decizia de reluare a activității profesionale în care să se specifice data reluării activității părintelui care a beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului, pentru cei care își reiau activitatea înainte de împlinirea vârstei de 1 an, respectiv 2 ani, a copilului, în funcție de opțiunea aleasă;
- d) decizia de suspendare a activității profesionale;
- e) cupoane de pensie, șomaj; alte acte doveditoare de venituri, după caz;
7. Pentru persoanele care au realizat venituri în străinătate în ultimele 6 luni anterioare înscrierii, se prezintă contractul de muncă tradus în limba română, iar pentru cei care declară că nu realizează venituri, adeverință de la Administrația Financiară;
8. Adeverință de la medicul de familie, în care să se menționeze ca respectivul copil este sănătos clinic și apt pentru intrare în creșă;
9. Certificat de încadrare în grad de handicap grav pentru copil (unde este cazul, altul din familie decât cel pentru care solicită înscrierea în creșă);
10. Certificatul de deces / sentință de divorț, definitivă și irevocabilă, pentru părintele unic;
11. Adeverință pentru frații care frecventează în anul școlar următor, grădinița din apropierea creșelor (Grădinița nr.13 și Grădinița nr.16);
12. Adeverință de student, masterand la zi pentru părintele/reprezentantul legal al copilului, cu precizarea continuității studiilor și în anul școlar următor;
13. Alte acte justificative în funcție de situația descrisă în cerere, pentru a putea beneficia de punctaj.
14. Pentru locurile sociale se depun și următoarele acte:
- acte care să demonstreze situația de urgență a familiei (moartea subită a unuia dintre părinți/reprezentanți legali, accident al unuia dintre părinți, etc.)
- plan de serviciu și anchetă socială de la Direcția de Asistență Socială Alba Iulia (pentru situația în care copilul este cu risc de separare de familie)
Procedura de înscriere
La înscrierea copiilor la creșă nu se percep taxe de înscriere.
Cererea de înscriere a copilului în creșă va putea fi depusă doar de părintele/reprezentantul legal al copilului. Nu se vor înregistra dosarele de înscriere incomplete.
După finalizarea perioadei de înscriere, Comisia de verificare a dosarelor va evalua fiecare dosar soluționând în litera legii fiecare caz în parte. La nevoie va solicita noi acte în funcție de caz.
Dosarele depuse pentru înscrierea copiilor la creșă pentru anul școlar următor vor fi analizate ținânduse cont în primul rând de opțiunea părintelui, referitor la creșa dorită, apoi se vor aplica criteriile. În urma aplicării criteriilor pentru departajarea copiilor la înscriere se va stabili lista cu copiii admişi în limita locurilor disponibile, pe fiecare creșă în parte, de către Comisia de verificare a dosarelor.
Fiecare solicitant poate opta pentru înscrierea copilului său într-o singură creșă, cu mențiunea că dacă nu obține loc în creșa dorită poate opta și pentru altă creșă. Astfel, prin redistribuire, în ordinea descrescătoare a punctajului și în limita locurilor disponibile din acea creșă, va putea obține un loc.
În cazul în care în urma aplicării criteriilor, două sau mai multe cereri au același punctaj, pentru ocuparea locurilor disponibile, departajarea se va face în favoarea copilului a cărui părinte/reprezentant legal începe serviciul mai devreme. Dacă și după aplicarea acestei condiții vor exista două sau mai multe cereri în aceeași situație se va ține cont de numărul de înregistrare a cererii.
Lista nominală cu punctajul stabilit pentru fiecare copil pentru care s-a depus dosar de înscriere pentru a frecventa creșa în anul școlar următor, respectiv luna septembrie, va fi afișată la sediul creșelor și pe site-ul primăriei.
Punctajul stabilit şi acordat fiecărui copil în baza actelor depuse la dosar poate fi contestat în termenul de 3 zile lucrătoare de la data afișării. Contestațiile vor fi analizate de o Comisie de soluționare a contestațiilor, în termen de 2 zile lucrătoare de la data expirării perioadei de depunere a contestațiilor. După expirarea acestei perioade de contestație se va aproba lista cu copiii înscriși şi admiși pentru a frecventa creșa pentru anul școlar următor, respectiv septembrie.
Copiii vor fi admiși pentru a frecventa creșa în ordinea descrescătoare a punctajului obținut și în funcție de locurile disponibile în creșă pentru anul școlar următor.
Copiii care nu îndeplinesc punctajul necesar pentru a fi admiși să frecventeze creșa, vor rămâne înscriși pe lista de rezervă.
În momentul în care se eliberează un loc la creșă, pe parcursul anului școlar acesta va fi ocupat de următorul copil care se află pe lista de rezervă. Dacă pe parcursul anului școlar vor fi locuri disponibile în creșă, iar cei din lista de rezervă nu doresc ocuparea acestor locuri și există o nouă solicitare de înscriere în creșă, copilul va fi acceptat pe locurile disponibile, cu condiția ca ambii părinți/reprezentanți legali sau părinte unic să lucreze.
Contribuția lunară a părinților sau reprezentanților legali
Începând cu luna ianuarie 2026, contribuția de hrană a părinților/reprezentanților legali pentru copiii care frecventează Creșa Municipiului Alba Iulia este în cuantum de 15 lei/copil/zi, stabilită prin Hotărârea nr. 2/08.01.2026 a Consiliului de Administrație al Creșei Municipiului Alba Iulia.
Contribuția de hrană a părinților/reprezentanților legali pentru copiii care frecventează Creșa Municipiului Alba Iulia va fi suportată integral de părinți/reprezentanți legali, indiferent de numărul minorilor din familie.
Sunt scutiți, integral de la plata contribuției de hrană, sarcina fiind preluată de bugetul local al municipiului Alba Iulia, părinții/reprezentanții legali care au în îngrijire copii ce sunt expuși riscului de separare de familie și au aprobate planuri de servicii.
Serviciile din creșe
Serviciile din creșe sunt asigurate de către o echipă multidisciplinară formată din:
- medic
- asistent medical (2 / fiecare creșă)
- administratori
- educatori – puericultori (1 / grupă)
- îngrijitori copii (2 / grupă)
- îngrijitori clădiri
Activitățile copiilor
- 08:00 – 08:30 – Activități dimineții: salutul, prezența, comportamentul
- 08:30 – 09:30 – Rutine: spălarea mâinilor, servirea micului dejun
- 09:30 – 10:00 – Jocuri și activități la alegerea copiilor
- 10:00 – 10:30 – Rutine: spălarea mâinilor, servirea gustării
- 10:30 – 11:00 – Activități de învățare
- 11:00 – 12:00 – Jocuri în aer liber
- 12:00 – 15:00 – Rutine: spălarea mâinilor, servirea prânzului, somn
- 15:00 – 17:00 – Jocuri și activități la alegerea copiilor până la sosirea părinților.
Meniu
În cadrul creșelor se asigură o alimentație adaptată vârstei și stării de sănătate a copiilor, asigurându-se zilnic un raport caloric și nutritiv în conformitate cu recomandările și reglementările Ministerului Sănătății.
Pentru aprecierea cantităților de alimente consumate pe zi de un copil, dar și a raportului calitativ pentru nutrienți, se efectuează de câteva ori pe an anchete alimentare de către personalul medical competent în acest domeniu.
Alimentele consumate de copii din cadrul creșelor sunt proaspete, acestea se pregătesc zilnic în bucătării proprii, dotate standarde europene, de către personal calificat.
Modul de prelucrare și pregătire a alimentelor include tehnici culinare recomandate pentru copii (coacere, fierbere, înăbușire), fiind excluse proceduri de prăjire, frigere. Bucătăriile au autorizații sanitare și sanitar-veterinare.
Cadrele medicale întocmesc meniul zilnic al copiilor, iar medicul este cel care îl supraveghează.
La întocmirea meniului se ține cont de Ordinul 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentare nerecomandate preșcolare și școlarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și adolescenți.
Anunțuri gratuite din Maramures


