Părintele Octavian Picu, fost consilier eparhial și slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca timp de 30 de ani, în perioada 1979–2008, trecut la Domnul vineri, 24 aprilie 2026, la vârsta de 82 de ani, a fost înmormântat luni, 27 aprilie, în Cimitirul Parohial „Cordoș” din Cluj-Napoca.
Slujba de prohodire a avut loc în Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, începând cu ora 12:00, fiind săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, având alături un sobor numeros de clerici.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la versetul scripturistic: „Preoţii, care îşi ţin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura” (I Timotei 5, 17).
Ierarhul a evocat personalitatea părintelui Octavian Picu, vorbind despre virtuțile acestuia, caracterizându-l drept un bun predicator:
„Toți de aici știm că părintele Picu a fost un bun predicator, iar cuvintele lui mergeau la inima omului. (…) Nu uit niciodată că, pe vremea când încă nu eram preot, de la amvonul Catedralei, într-o după-amiază de duminică, după Vecernie, a rostit o predică atât de convingătoare despre structura duală a omului: trup și suflet, încât am plecat de la Catedrală tare liniștit și mângâiat cu sufletul.”
De asemenea, familiei adormitului întru Domnul, Mitropolitul Andrei i-a prezentat mesajul de condoleanțe din partea Centrului Eparhial, în a cărui slujbă s-a aflat și părintele Octavian Picu timp de mai mulți ani.
În continuare, părintele Iustin Tira, fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a citit necrologul și îndătinatele iertăciuni.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui Octavian Picu a fost purtat apoi în jurul Catedralei Mitropolitane, după care cortegiul funerar s-a deplasat spre Cimitirul Parohial „Cordoș” din Cluj-Napoca, unde părintele Octavian a fost înhumat.
La slujba înmormântării, alături de familie, rude și cei apropiați, au participat angajați ai Centrului Eparhial, clerici, teologi și numeroși credincioși.
Scurtă biografie
Părintele Octavian Picu s-a născut în data de 19 octombrie 1943. A absolvit cursurile Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca în anul 1963 și pe cele ale Institutul Teologic din Sibiu în anul 1967. În anul 1968 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Ortodoxe Tritenii de Jos, unde a slujit până în anul 1971, când a fost transferat la Parohia Copăceni. În această perioadă a îndeplinit și funcțiile de contabil și secretar al Protopopiatului Turda.
Din anul 1975 a fost transferat ca preot paroh al Parohiei Ortodoxe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul clujean Dâmbul Rotund, unde a slujit până în anul 1979.
Începând cu anul 1979 până în anul 2008 a slujit la Catedrala Arhiepiscopală și Mitropolitană din Cluj-Napoca. În perioada 1982–1990 a fost consilier administrativ bisericesc, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu; la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca (astăzi Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”), între anii 1977–1985, a activat ca profesor suplinitor pentru disciplinele: Omiletică și Catehetică, Administrație parohială, Drept bisericesc și Noul Testament; iar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, între anii 1994–1997, a activat ca inspector școlar pentru disciplina Religie.
După retragerea de la Catedrala Mitropolitană, între anii 2008–2013, a slujit la paraclisul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, iar începând cu data de 1 ianuarie 2014, la vârsta de 70 de ani, s-a retras la pensie.
Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, în semn de prețuire și recunoștință, în anul 2024, la împlinirea vârstei de 80 de ani, în Catedrala Mitropolitană, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici.
A trecut la Domnul în ziua de vineri, 24 aprilie 2026, la vârsta de 82 de ani. A fost înmormântat luni, 27 aprilie, în Cimitirul Parohial „Cordoș” din Cluj-Napoca.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Anunțuri gratuite din Maramures


