O femeie, surprinsă de incendiu în interiorul apartamentului, a fost transportată la spital.

Articol de Iulian Busan, Publicat: 16 Aprilie 2026, 08:18
 • Actualizat: 16 Aprilie 2026, 08:58

Un apartament situat la parterul unui bloc de locuințe din Brașov a fost cuprins de flăcări, în noaptea de miercuri spre joi, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov.

Din cauza fumului puternic degajat în imobil, pompierii au evacuat 25 de locatari, precizează sursa citată.

„În jurul orei 00.00, am fost anunţaţi despre izbucnirea unui incendiu la un apartament situat la parterul unui bloc de locuinţe din municipiul Braşov (pe strada Ciocanului). La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SMURD. S-a intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului”, informează ISU Braşov.

O victimă, transportată la spital

În urma incendiului, o femeie a fost surprinsă în interiorul apartamentului, relatează Agerpres.

Victima a primit asistență medicală la fața locului și a fost transportată ulterior la spital pentru investigaţii medicale suplimentare.

„De asemenea, aproximativ 25 de persoane au fost evacuate din mai multe imobile, pentru protecţia şi siguranţa acestora, având în vedere că incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum”, adaugă sursa citată.

Pompierii au continuat să ventileze spațiile afectate și casa scării după lichidarea incendiului, precizează ISU Brașov.

Citește și: 3 răniți după un incendiu izbucnit într-un bloc din Sibiu

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *