În această noapte, la ora 03.38, pompierii brașoveni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală din municipiul Brașov.
La fața locului s-au deplasat 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD.
„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat în interiorul halei, pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Au fost cuprinse de flăcări două service-uri auto, o stație ITP, precum și o spălătorie/ curățătorie.
Pompierii au acționat atât pentru localizarea și lichidarea incendiului, cât și pentru protejarea construcțiilor învecinate, având în vedere pericolul de propagare a flăcărilor la imobilele din apropiere.”, au transmis reprezetanții ISU Brașov.
După aproximativ patru ore de intervenție, incendiul a fost lichidat în jurul orei 07:30. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Cauza izbucnirii incendiului este în curs de stabilire.
Anunțuri gratuite din Maramures


