Comunele Rus și Sărmășag din județul Sălaj pregătesc investiții de aproximativ 19 milioane de euro pentru dezvoltarea unor sisteme centralizate de producere a energiei termice și electrice pe bază de biomasă, proiectele, în valoare de 19 milioane de lei, fiind finanțate prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, a transmis Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest într-o postare pe Facebook.

– articolul continuă mai jos –

Cele două sisteme centralizate bazate pe biomasă pentru producerea de energie termică și electrică pentru locuințe și clădiri publice.

„Iarna, prin sate, confortul începe cu lucruri foarte simple: să fie cald în casă și să ai apă caldă când ai nevoie de ea”, a transmis ADR Nord-Vest.

Sisteme centralizate de încălzire în două comune din Sălaj

În Rus, noul sistem centralizat proiectat ar urma să deservească aproape jumătate din populația comunei. Beneficiarii ar urma să fie locuințe individuale (case), două blocuri, precum și școala, dispensarul, primăria și alte clădiri publice.

În Sărmășag, sistemul ar urma să deservească 256 de gospodării echivalente, inclusiv apartamente din 15 blocuri, precum și școala, grădinița și alte clădiri ale comunității.

Proiectele prevăd utilizarea biomasei pentru producerea energiei, respectiv lemnul, iar reprezentanții ADR Nord-Vest susțin că noul model de utilizare a resursei ar putea conduce la o reducere cu aproximativ 38% a consumului de biomasă și la diminuarea emisiilor de CO2 cu peste 94%.

Biomasa, folosită într-un sistem comun de producere a energiei

„Resursa este una pe care oamenii locului o cunosc foarte bine: lemnul. Diferența va fi felul în care este folosit. În locul arderii separate în numeroase sobe și cazane, biomasa va putea produce energie într-un sistem comun”, precizează ADR Nord-Vest.

Pentru locuitori, investițiile ar urma să însemne mai puțină grijă pentru încălzirea individuală, mai puțin fum, căldură distribuită printr-un sistem comun și apă caldă menajeră disponibilă prin aceeași infrastructură, mai precizează instituția.

Reprezentanții ADR Nord-Vest au efectuat în aceste zile vizite în cele două comune pentru a analiza amplasamentele unde urmează să fie realizate proiectele și pentru a discuta cu administrațiile locale despre următoarele etape de implementare.

Proiectele de încălzire intră în etapa de implementare

„Pentru că între un contract semnat și căldura și apa caldă care ajung într-o locuință sunt câțiva ani de muncă. Iar rolul nostru nu se termină la semnătură”, a transmis ADR Nord-Vest.

Investițiile sunt realizate în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, iar proiectele urmează să intre în etapele de implementare care preced realizarea efectivă a infrastructurii de producere și distribuție a energiei termice.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *