Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a treia ediție.

Mâine, de la ora 17.30, cei 300 de participanți înscriși, adulți și copii, vor alerga pe un traseu care va trece pe la clădiri și locații din Sfântu Gheorghe care au legătură cu perioada de dinainte de 1989.

Startul și sosirea vor fi la Muzeul Comunismului ”Steaua Roșie” din incinta fostei Fabrici de țigarete din Sf. Gheorghe, a declarat pentru Radio Tg.Mureș reprezentantul organizatorilor, Bagoly Melinda:

,,Startul este de la Muzeul Comunismului, Steaua Roșie se numește. După aceea, intrăm în incinta Liceului teoretic ,,Mikes Kelemen” și la Colegiul Național ,,Szekely Miko”. Alergăm prin primăria municipiului, Palatul Copiilor, prin Cinema Arta. Vizităm Vila Ceaușescu, despre care mulți nici nu știu că există în oraș, după care alergăm prin restaurantul Hotelului Parc. După aceea, la Institutul de Proiectare, magazinul alimentar Kovamat, care exista și în perioada comunismului, restaurantul Golgota, Muzeul Național Secuiesc și fabrica de țigarete și înapoi la Muzeul Comunismului. Va dura cam o oră.”

În incinta Fabricii de țigarete se va organiza un quiz pe teme de istorie a comunismului. Numărul pe care îl primește fiecare participant la alergare va intra într-o tombolă cu diverse premii, explică Bagoly Melinda:

,,Am organizat un quiz folosind o platformă familiară copiilor, Kahoot, care va conține 30 de întrebări despre perioada comunismului. Vom organiza și un concurs, premiind persoanele care răspund cel mai rapid și corect la aceste întrebări. Numerele de concurs ale participanților vor fi folosite pentru o tombolă, unde se pot câștiga premii precum o proiecție privată de film pentru 80 de persoane, un sejur de două persoane la hotel Căprioara din Covasna, sau un voucher la Sepsi Neuro.”

La ediția aceasta a ”Sepsi Run” vor veni mulți copii cu părinți și bunici. Organizatorii încurajează discuțiile între generații, în care cei vârstnici să povestească cum au trăit perioada comunismului.

Muzeul Comunismului ”Steaua Roșie” din incinta fostei Fabrici de țigarete din Sf. Gheorghe își va deschide porțile în data de 21 octombrie.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *