În acest an, în județul Harghita au fost depuse peste 24.000 de cereri de plată pentru circa 175.000 de hectare de teren agricol. Din acestea vor fi controlate, prin sondaj, circa 10 la sută. Inspectorii verifică dacă suprafețele, amplasamentul și culturile declarate în cererile de plată corespund situației din teren.
Responsabilii din agricultura harghiteană nu se așteaptă la abateri grave. ”Fermierii din județ sunt în majoritate corecți, iar eventualele neconcordanțe apar mai degrabă din necunoașterea regulilor decât din rea-credință” afirmă directorul APIA Harghita, Haschi Andras:
,,Campania nu a fost ușoară. Fermierii nu sunt disciplinați și nu se prezintă la programări. În fiecare an apar probleme legate de arderea miriștilor, dar situația nu este gravă. Sunt câțiva fermieri, 5-6, care își pierd subvenția în totalitate în fiecare an, în general recidiviștii, dar sunt și fermieri care își pierd doar parțial subvenția din cauza arderilor.”
În paralel cu verificările din teren, toate parcelele sunt monitorizate și prin imagini satelitare, iar activitatea APIA va fi verificată și de un audit al Comisiei Europene.
Anunțuri gratuite din Maramures


