Împrumut de 30 de milioane de euro prin obligațiuni la Alba Iulia: Astăzi, termen-limită pentru depunerea ofertelor de către societățile financiare

În 19 februarie 2026, Consiliul Local Alba Iulia a aprobat contractarea unei finanțări rambursabile de până la 30 milioane euro prin una sau mai multe emisiuni de obligațiuni municipale, cu maturitate de până la 10 ani.

Scopul finanțării este refinanțarea unei părți din datoria publică existentă și cofinanțarea și finanțarea unor investiții prioritare ale municipiului.

La începutul lunii iulie 2026 au demarat procedurile logistice pentru o emisiune de obligațiuni municipale.

Citește și: Primăria Alba Iulia, ÎMPRUMUT de până la 30 de milioane de euro, prin emiterea de obligațiuni: În ce stadiu este procedura

Companiile financiare interesate să gestioneze această emisiune de obligațiuni au cerut primăriei mai mult timp pentru a-și pregăti ofertele de preț, în special pentru stabilirea comisionului și a dobânzii. Ca urmare, primăria a prelungit termenul de depunere a ofertelor până miercuri, 15 iulie 2026, la ora 23.59.

Pe parcursul procedurii reprezentanții administrației locale din Alba Iulia au oferit răspunsuri la două seturi de solicitări de clarificări.

Deși unii intermediari au încercat să convingă primăria să renunțe la oferta publică în favoarea unui plasament privat (fără prospect aprobat de ASF, metodă care le-ar fi redus costurile de reglementare) , poziția municipalității a rămas fermă: Primăria Alba Iulia va merge pe varianta ofertei publice, garantând astfel transparență maximă și acces democratic la subscriere.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE


Ultimele știri publicate în ZiarulUnirea


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *