Iancu de Hunedoara și relațiile sale cu Țara Românească și Moldova

Iancu de Hunedoara a menținut relații strânse cu Țara Românească
și Moldova, încercând să le integreze într-un sistem regional de
apărare împotriva expansiunii Imperiul Otoman. Datorită poziției
lor strategice, cele două principate funcționau ca state tampon
între Europa creștină și Imperiul Otoman.

Relațiile cu Țara Românească

În Țara
Românească, influența lui Iancu de Hunedoara a fost directă și
puternică. Acesta a intervenit militar în luptele pentru tron,
sprijinind domni favorabili politicii antiotomane și alianței
creștine, precum Basarab al II-lea, Vladislav al II-lea și Vlad
Țepeș,
scrie Muzeul
Castelul Corvinilor,
pe pagina de Facebook a instituției.

În martie 1442, în
contextul victoriei de la Sântimbru și al chemării lui Vlad Dracul
la Poartă, Basarab al II-lea a ocupat tronul Țării Românești. În
toamna aceluiași an, otomanii au trimis o oaste condusă de
Sehabedin pentru a-l înlătura. Neputând rezista singur, Basarab
s-a retras spre munți, așteptând sprijinul lui Iancu de Hunedoara.
Intervenția acestuia, alături de oștile muntene, a dus la victoria
de pe râul Ialomița (2 septembrie 1442).

Basarab al II-lea a
fost înlăturat în anul următor de Vlad Dracul, care a devenit
pentru o perioadă un aliat important al taberei creștine. Forțele
acestuia au contribuit semnificativ la campaniile antiotomane conduse
de Iancu, inclusiv în Campania cea lungă și la Bătălia
de la Varna.

Înfrângerea
creștinilor la Varna și reținerea lui Iancu de către oamenii lui
Vlad Dracul au deteriorat relațiile dintre cei doi. Totuși, în
septembrie 1445, a avut loc o reconciliere, concretizată printr-un
nou tratat de alianță. Ruptura definitivă s-a produs în 1447,
când Vlad Dracul a fost înlăturat în urma campaniei lui Iancu în
Valahia. La 4 decembrie 1447, de la Târgoviște, Iancu s-a intitulat
„voievod al părților transalpine”.

Ulterior, Iancu l-a
sprijinit pe Vladislav al II-lea (1447–1456). Relațiile inițiale
au fost foarte bune, acesta participând la campania din Serbia
(1448) și contribuind la medierea păcii de la Adrianopol (1451).
După Cucerirea Constantinopolului de către Mehmed al II-lea,
contextul politic s-a schimbat, iar Vladislav al II-lea s-a
îndepărtat de politica antiotomană.

În aceste condiții,
Iancu a sprijinit urcarea pe tron a lui Vlad Țepeș, care a reluat
lupta împotriva otomanilor. Prin aceste intervenții, Iancu de
Hunedoara a încercat să transforme Țara Românească într-un
aliat stabil în sistemul regional de apărare.

Relațiile cu
Moldova

În Moldova,
influența lui Iancu de Hunedoara a fost mai redusă și predominant
diplomatică, din cauza influenței exercitate de Regatul Poloniei.

Iancu a intervenit
în conflictele interne și a sprijinit domni precum Petru al II-lea
al Moldovei, Bogdan al II-lea și Alexăndrel.

La începutul anului
1448, Iancu și Petru al II-lea au încheiat un tratat de alianță,
prin care domnul Moldovei recunoștea suzeranitatea Ungariei și
promitea cedarea cetății Chilia. Alianța a fost consolidată prin
căsătoria lui Petru al II-lea cu o soră a lui Iancu.

După moartea lui
Petru al II-lea, Iancu l-a sprijinit pe Bogdan al II-lea, tatăl lui
Ștefan cel Mare. Între aceștia au fost încheiate două tratate de
alianță (11 februarie și 5 iulie 1450), prin care Bogdan se angaja
să-l sprijine pe Iancu în toate acțiunile sale.

După asasinarea lui
Bogdan al II-lea în 1451, la Reuseni, de către Petru Aron, au
izbucnit noi lupte interne. În cele din urmă, tronul a fost ocupat
de Alexăndrel, care, în 1453, a încheiat un tratat de alianță cu
Iancu de Hunedoara, reafirmând loialitatea față de acesta și
consolidând legăturile politice și dinastice.

Prin aceste alianțe,
Iancu urmărea limitarea influenței poloneze și menținerea
Moldovei în sfera de influență a Ungariei.

Iancu de Hunedoara a
avut un rol esențial în politica Europei de Est în secolul al
XV-lea. Prin intervenții militare și diplomatice, el a influențat
decisiv evoluția politică a Țării Românești și Moldovei,
încercând să creeze un sistem regional de apărare împotriva
expansiunii otomane.

Bibliografie:

_{Pop, Ioan-Aurel,
Bolovan Ioan, Istoria României, editura Litera}

_{Câmpeanu, Liviu,
Relaţiile lui Iancu de Hunedoara cu Tara Românească şi
Moldova, 1442-1446. O reevaluare (II)}

_{Mureşan, Camil,
Iancu de Hunedoara, Editura Ştiinţifică}

_{Lazăr, Ioachim,
“Iancu de Hunedoara şi lupta poporului roman pentru
neatârnare”, Sargeţia}

Mai multe pentru tine…