Stratul de zăpadă depășește 30 de centimetri la altitudini de peste 2.000 de metri.
Articol de Iulian Busan, Publicat: 10 Noiembrie 2026, 12:34
• Actualizat: 10 Noiembrie 2026, 12:34
Salvamontiștii și jandarmii montani hunedoreni au intervenit în noaptea de luni spre marți pentru salvarea unui bărbat de 31 de ani, din Târgu Jiu, care se rătăcise în zona vârfului Cârja, din Masivul Parâng, a precizat marți Salvamont Hunedoara.
Operațiunea de salvare s-a desfășurat în condiții dificile și a durat zece ore, a menționat sursa citată.
Turistul a pierdut marcajul traseului în timp ce cobora de pe vârf, din cauza ninsorii abundente. Acesta a ajuns pe o vale din partea sudică a masivului, de unde nu a mai reușit să găsească drumul de întoarcere, potrivit Salvamont Hunedoara.
Turistul nu a necesitat îngrijiri medicale
Două echipe de salvamontiști au pornit în căutarea bărbatului luni noaptea și l-au localizat în zona Piciorul Cârjii. Intervenția a fost îngreunată de riscul alunecării stratului de zăpadă proaspăt depus.
Bărbatul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, relatează Agerpres.
„Turistul fost asigurat în ham şi lonja, iar apoi, cu ajutorul celei de-a doua echipe, a fost coborât de pe vârf şi dus la Baza Salvamont. Turistul nu era echipat pentru sezonul de iarna, nu avea colţari şi piolet”, a transmis Salvamont Hunedoara.
Stratul de zăpadă depășește 30 de centimetri la altitudini de peste 2.000 de metri, iar în anumite zone de acumulare este și mai gros, avertizează salvamontiștii.
Citește și: Traseele turistice de mare altitudine din zona staţiunii Sinaia, închise din cauza vremii
Anunțuri gratuite din Maramures


