Victimele au fost transportate la spitalele din Deva şi Hunedoara.
Articol de Diana Oprea, Publicat: 28 Iulie 2026, 16:32
• Actualizat: 28 Iulie 2026, 16:32
Un grav accident rutier s-a produs marți după-amiaza pe DN 66, între orașele hunedorene Călan şi Simeria. Patru ambulanţe şi două autospeciale de descarcerare au intervenit pentru salvarea victimelor, trei dintre acestea fiind transportate la spitalele din Deva şi Hunedoara.
Două victime găsite încarcerate, cu traumatisme
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau în total patru persoane. Două dintre victime au fost găsite încarcerate, cu multiple traumatisme, notează Agerpres.
„Echipajele operative au acţionat imediat pentru extragerea în siguranţă a acestora, dintre fiarele contorsionate ale maşinii. La locul intervenţiei, toate cele patru persoane au fost evaluate medical, iar trei dintre ele (două femei şi un bărbat) au fost transportate la spitalele din Deva şi Hunedoara, pentru tratament de specialitate”, a transmis sursa citată.
Pe parcursul intervenţiei echipelor de salvatori, circulaţia rutieră s-a desfăşurat pe un singur sens.
Citește și: Șofer grav rănit după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod, la Cumpărătura, județul Suceava
Anunțuri gratuite din Maramures


