Teologii sibieni au sărbătorit duminică, 4 octombrie, pentru întâia oară, hramul Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae la Capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Sibiu. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Teologie din Sibiu au participat la primul hram al Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cel care a fost ales anul trecut, după proclamarea canonizării sale, ocrotitor al Capelei instituţiei de învăţământ teologic. Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a fost rector al vechiului Institut Teologic de Grad Universitar din Sibiu, actuala Facultate de Teologie, iar din toamna anului trecut, ziua de cinstire a Sfântului a devenit al doilea hram al Capelei „Sfântul Mare Mucenic Nichita Romanul” de la prestigioasa instituţie de învăţământ teologic.

În soborul slujitor din ziua de hram s-au aflat, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu, pr. conf. univ. dr. Constantin Horia Oancea şi cadre didactice universitare.

Cei prezenţi au avut posibilitatea să se închine în faţa icoanei relicvar a Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae dăruită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române capelei din Sibiu, la proclamarea canonizării locale a Sfântului, din 4 octombrie 2025, de la Mănăstirea Cernica.

„O bucurie deosebită”

În cuvântul de învăţătură, ierarhul a evidenţiat personalitatea teologică, duhovnicească şi academică a Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.

„Pot spune astăzi că nu ştiu ce cuvinte speciale, deosebite, aş putea aduce ca să-l cinstim pe cel care a fost atât de implicat în viaţa noastră spirituală, duhovnicească şi în viaţa noastră academică de aici, de la Sibiu. A fost-ştie Dumnezeu şi El îl laudă, dar şi pământenii l-au cinstit-unul dintre cei mai mari teologi ai lumii, cel mai mare dogmatist şi noi, teologii, ştim că această disciplină, Teologia Dogmatică, nu este simplă, nu o poţi reţine aşa cum ai reţine evenimente din istoria Bisericii. Trebuie să pătrunzi înlăuntrul ei şi să laşi să se descopere adevărul dumnezeiesc în sufletul tău, să-l trăieşti şi, apoi, ca preot, să-l dai şi altora. Dăm slavă Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să avem această bucurie mare. La bucuria aceasta s-a adăugat şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care, fiind şi Preafericirea Sa student al Facultăţii noastre şi mai ales fiind ucenic al Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, ne-a oferit această mărturie a prezenţei lui, nu numai prin Teologie, ci şi prin mijlocirea pe care o face pentru noi, icoana relicvar, cu o părticică din moaştele Sfântului Părinte Dumitru Stăniloae. A fost o bucurie deosebită când am primit acest dar şi iată acum, astăzi, a rânduit Dumnezeu ca data de prăznuire a Sfântului să coincidă cu o duminică, şi nu o duminică oarecare, ci cu o duminică în care Evanghelia ne îndeamnă să fim milostivi”, a subliniat ierarhul.

 Înaltpreasfinţia Sa i-a îndemnat pe tinerii teologi de la Sibiu să urmeze exemplul Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae în aprofundarea teologiei ortodoxe şi în trăirea adevărului dumnezeiesc în viaţa duhovnicească, pastorală şi familială.

„Este o mare bucurie pentru noi că ne putem ruga acum unor mari personalităţi pe care le-am cunoscut şi care au făcut parte din viaţa noastră. Înseamnă că nu trebuie să aşteptăm sute de ani ca să mai avem alţi sfinţi, ci viaţa Bisericii este într-un dinamism continuu şi, dintre noi, Dumnezeu alege la vreme potrivită pe cei pe care să-i pună acolo sus mijlocitori şi modele pentru noi. Toţi studenţii şi mai ales profesorii, venind în acestă capelă şi închinându-se la icoana Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, sunt obligaţi să pătrundă în marele domeniu teologic pe care l-a cuprins acest mare Sfânt al nostru şi fiecare va constata că există ceva deosebit. Studenţii teologi au un domeniu teologic vast de studiat şi de a încerca să înţeleagă ceea ce este foarte greu de înţeles”, a îndemnat ierarhul.

Studenţii teologi de la Sibiu au adus cinstire Sfântului ocrotitor, închinându-se icoanei în care se află un fragment din moaştele sale şi au cerut ajutor şi ocrotire cerească în noul an universitar, precum şi îndrumare duhovnicească în drumul pregătirii de a deveni slujitori ai Sfintelor Altare.

***

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a fost o personalitate marcantă a Ortodoxiei – profesor de teologie, dogmatist, filosof, istoric, ziarist şi traducător. De-a lungul celor 90 ani de viață, renumele de cel mai mare teolog al secolului al XX-lea i-a fost confirmat cu prisosință prin opera sa, prin respectul și prin recunoașterea celor mai mari instituții academice ale lumii.

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae s-a născut în ziua de 16 noiembrie 1903 în Vlădeni, judeţul Braşov. A fost cel mai mic dintre cei cinci copii ai lui Irimie și Reveca.

Tânărul Dumitru a urmat cursurile Liceului confesional umanist „Andrei Şaguna” din Brașov. În 1922 a primit o bursă la Universitatea din Cernăuţi. După un an a părăsit Universitatea, pentru a se înscrie la cursurile Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti. În Postul Mare din anul 1924 s-a întâlnit cu Mitropolitul Nicolae Bălan, care i-a oferit o bursă la Centrul Mitropolitan din Sibiu. În 1927 a terminat anul IV la Cernăuţi şi a susţinut licenţa în Teologie, sub conducerea profesorului Vasile Loichiţă, cu lucrarea Botezul copiilor. Apoi, a primit o bursă pentru studii de specializare la Atena.

În toamna anului 1928 a susținut, la Cernăuţi, teza de doctorat cu titlul: Viaţa şi opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările Româneşti, sub îndrumarea aceluiași profesor Loichiţă. Centrul Mitropolitan din Sibiu i-a oferit o bursă pentru Bizantinologie şi Dogmatică. A plecat la Munchen pentru semestrul de iarnă, urmând seminarul de Istorie şi filologie bizantină al profesorului August Heisenberg, tatăl celebrului fizician.

În ianuarie 1929 a plecat să studieze la Berlin, având profesori pe Hans Lietzmann şi Reinhold Seeberg, apoi la Paris şi la Belgrad, pentru studii de Bizantinologie și Dogmatică şi documentare asupra operei originale a Sfântului Grigorie Palama.

La întoarcerea în ţară a fost încadrat profesor suplinitor la catedra de Teologie fundamentală a Academiei Teologice „Andreiene”. În decursul a 17 ani de activitate didactică, a predat Teologie Dogmatică, Apologetică, Pastorală şi Limba Greacă.

În 5 octombrie 1930, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae s-a căsătorit cu Maria Mihu. Pe 10 mai 1931 s-au născut gemenii Dumitru și Maria. Din păcate, în septembrie același ani, băiatul a murit – iar fiica a plecat la Domnul tot timpuriu, în aprilie 1945.

Pe 8 octombrie 1931, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a fost hirotonit diacon, în 1932 a devenit profesor titular provizoriu la Academia Teologică din Sibiu, iar pe 25 septembrie 1932 a fost hirotonit preot. În ziua de 8 octombrie 1933 s-a născut cel de-al treilea copil al familiei, Lidia Stăniloae.

La 1 ianuarie 1934, părintele Stăniloae a fost numit redactor responsabil al ziarului Telegraful Român, funcţie îndeplinită vreme de 12 ani. În acest context, l-a cunoscut pe Nichifor Crainic, legându-se o prietenie deosebită.

În iunie 1936, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a fost numit rector al Academiei Teologice din Sibiu, funcţie în care a profesat timp de zece ani. În 1938 a apărut, la Sibiu, lucrarea fundamentală Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama.

În 1946, la presiunea autorităților comuniste, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a fost nevoit să-și încheie mandatul de rector – dar a mai rămas profesor pentru încă un an. Atunci a apărut la Sibiu primul volum din traducerea Filocaliei. În același timp, părintele a fost transferat la Facultatea de Teologie a Universității din Bucureşti, urmându-l la catedra de Teologie ascetică şi mistică pe Nichifor Crainic. În 1947 a apărut volumul al doilea al Filocaliei, iar în 1948, volumele 3 și 4.

Din 1950, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a participat la întâlnirile organizate de Rugul aprins – unde a conferenţiat de câteva ori, fără să facă parte din grupare.

În 1958, când a început un nou val de arestări în România, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a fost printre cei luați în vizor. La 4 septembrie a fost arestat și dus, mai apoi, la Aiud. A avut, printre colegii de celulă, pe preotul Lazarov, paroh în Dobrogea, dar și pe avocatul şi publicistul Petre Pandrea. A fost eliberat abia după cinci ani, în ianuarie 1963. De atunci, a lucrat ca funcţionar la Biblioteca Sfântului Sinod și din octombrie a revenit la catedră.

În 1965 a fost solicitat să scrie articole şi studii de către cei care-l cenzuraseră înainte – dorind acum să se prezinte în Occident imaginea „libertății religioase”. În 1968, părintele a fost invitat la Freiburg şi Heidelberg pentru conferinţe. În 1960 a conferențiat la Oxford, în 1971 a mers la Vatican, ca membru al delegației Bisericii Ortodoxe Române.

În 1973 a ieșit la pensie, dar a rămas profesor consultant pentru cursul de doctorat. În 1976 a apărut Filocalia, volumul 5, iar în 1977 au fost publicate volumele 6 și 7 – urmând ca, în 1979 să apară volumul 8, în 1980 volumul 9, în 1981 – volumul 10.

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a devenit membru corespondent al Academiei Române în 1990 și, tot atunci, a apărut Filocalia, volumul 11. În 1991 a devenit membru titular al Academiei și s-a publicat volumul 12.

De-a lungul timpului, numeroase alte lucrări au văzut lumina tiparului, iar părintele Dumitru Stăniloae a primit titluri de onoare din partea mai multor universități din lume.

A trecut la cele veşnice la 90 de ani, în ziua de 4 octombrie 1993.

Reporter şi fotografii: Costin Chesnoiu

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *