Hotelul Capitol din Brașov ar urma să fie redeschis sub brandul Mercure la 1 iulie 2027, după finalizarea lucrărilor de renovare programate până la 1 iunie 2027.
Ulterior, Hotelul ARO Palace va fi închis pentru renovare integrală și transformare într-o unitate operată sub brandul Hyatt Regency, a cărei operaționalizare este estimată cel târziu în semestrul al doilea din 2029, potrivit raportului trimestrial al societății ARO Palace.
Cele două proiecte fac parte din programul de investiții al companiei, care urmărește modernizarea și repoziționarea hotelurilor pe piața ospitalității prin afilierea la două branduri internaționale: Mercure, din portofoliul Accor, și Hyatt Regency.
Hotelul Capitol, investiție actualizată la peste 19,2 milioane de euro
Primul proiect care urmează să fie finalizat este modernizarea Hotelului Capitol, care va funcționa sub brandul Mercure Brașov City Center, în baza contractului de franciză încheiat la 27 iunie 2023.
Bugetul investiției a fost revizuit în mai multe rânduri. Inițial, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 9 decembrie 2024 a aprobat un business-plan cu un buget de 13,51 milioane de euro și contractarea unui credit de investiții de maximum 12,19 milioane de euro.
Ulterior, în august 2025, a fost aprobat un buget actualizat de 16,76 milioane de euro. Cea mai recentă revizuire a avut loc la 21 septembrie 2026, când acționarii au aprobat un buget de 19,25 milioane de euro și contractarea unui credit de investiții de maximum 13,5 milioane de euro, împreună cu garanțiile aferente.
Calendarul contractual a fost, de asemenea, actualizat printr-un act adițional încheiat la 2 martie 2026 cu Accor HotelServices Magyarország Kft. – Sucursala București.
Top 100 Cei mai mari constructori
Hotelul ARO Palace va fi închis după deschiderea Mercure
După deschiderea Hotelului Capitol sub brandul Mercure, Hotelul ARO Palace va fi închis pentru derularea lucrărilor de renovare integrală și adaptare la standardele Hyatt Regency.
Contractul de franciză pentru afilierea la brandul Hyatt Regency a fost semnat în octombrie 2024. Pentru acest proiect, acționarii au aprobat în decembrie 2024 un business-plan și un plafon multianual de investiții de 35,75 milioane de euro.
Spre deosebire de proiectul Mercure, calendarul de implementare a investiției Hyatt Regency depinde în continuare de atragerea finanțării bancare complementare surselor proprii și de ritmul de execuție a lucrărilor.
Conducerea ARO Palace estimează că hotelul va deveni operațional cel târziu în semestrul al doilea al anului 2029.
Investițiile sunt susținute momentan din surse proprii
În etapa actuală a proiectelor, plățile au fost acoperite integral din contribuția proprie a societății, ceea ce a determinat diminuarea disponibilităților bănești în cursul trimestrului.
Pentru acoperirea integrală a bugetelor aprobate, ARO Palace intenționează să utilizeze atât surse proprii, cât și finanțare bancară, cu respectarea aprobărilor corporative și a condițiilor contractuale aplicabile.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2026
Anunțuri gratuite din Maramures


