Așa arată Gara Centrală din Brașov, principala poartă de intrare pentru turiștii care ajung cu trenul la munte.Totul începe pe peron, odată cu primul pas pe care îl faci când cobori din tren.
Claudiu Loghin, reporter Observator: Suntem în Gara Centrală din Braşov. Coborâm de la peroanele şase şi sapte în galeria ce face legătura între holul caselor de bilete şi toate liniile acestei gări. Aşa arată galeria asta. Sistemul de supraveghere video e acesta… uşor să nu cadă. Aici suntem undeva între liniile unu şi doi, deasupra noastră sunt trenurile şi vreau să vă arăt din ce motiv trebuie să treci foarte repede, tencuiala asta cade toată şi aici se vede armătura din fier beton pe toată lăţimea galeriei, mergem mai departe.
Iar toaletele pot fi găsite cu ajutorul indicaţiilor de pe pereţi, realizate cu markerul. Nici curăţenia nu este punctul forte al acestei gări.
“Oribil, deci doamne fereşte. Trebuie neapărat reorganizată de la zero”, spune un călător.
“Ca acum 200 de ani. E foarte murdar”, spune un alt călător.
“Un pic zugrăvită, un pic reparată, nu s-a ocupat nimeni de gară. Păcat”, e de părere un alt călător.
“Curățenia în Gara Brașov este asigurată permanent de o firmă specializată, care intervine conform programului și ori de câte ori este necesar. Având în vedere numărul mare de persoane care tranzitează zilnic gara, pot apărea situații punctuale între intervențiile echipelor de curățenie. Acestea sunt remediate în cel mai scurt timp posibil”, este reacţia CFR Braşov.
Anunțuri gratuite din Maramures


