Este avertismentul medicilor specialiști cu privire la această afecțiune, cunoscută în lumea medicală drerpt ”ucigașul tăcut” deoarece hipertensiunea nu doare, ci doar acționează.
Dacă în trecut hipertensiunea arterială era asociată vârstnicilor sau persoanelor mature cu vârsta peste 50 de ani, acum afecțiunea este din ce în ce mai mult întâlnită la copii, tineri și adolescenți, spun cardiologii.
Acest lucru se întâmplă și din cauza stilului de viață greșit, aspect întâlnit nu doar în România, ci în toate țările dezvoltate, precizează pentru Radio Tg.Mureș președintele Societății Române de Hipertensiune, prof.univ.dr. Theodora Benedek, șefa Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș:
,,Este, practic, factorul de risc responsabil de cel mai mare număr de decese în societatea modernă, atât în Mureș, cât și în România, cât și în Europa, cât și la nivel mondial. Este un serial killer tăcut pe care trebuie să-l atacăm. Cauzele sunt stilul de viață, alimentația nesănătoasă, consumul crescut de sare, de alimente super procesate, nesănătoase, bogate în colesterol, prăjite… apoi, stilul de viață sedentar, lipsa odihnei, un somn care nu este de calitate și nu este suficient ca număr de ore pe zi, stresul, fumatul…”
Hipertensiunea arterială duce, în timp, la consecințe catastrofale pentru sănătatea pacientului precum infarct, AVC, insuficiență cardiacă și deces.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Hipertensiunii Arteriale, celebrată în fiecare an la 17 mai, în România are loc o campanie de informare a opiniei publice cu privire la riscurile și factorii care determină această afecțiune.
La Târgu Mureș se desfășoară în licee, pe parcursul acestei săptămâni, proiectul „HEART BEAT WEEK”, pentru promovarea sănătății cardiovasculare, prevenirea obezității și încurajarea activităților fizice în rândul tinerilor.
Totodată, sâmbătă, începând cu ora 10,00 se desfășoară crosul „RUN 4 HEALTH”, la Platoul Cornești din Târgu Mureș.
Anunțuri gratuite din Maramures


