Articol disponibil în:

Română

Arta urbană ajunge, în 2026, direct în școlile din opt comunități din nordul județului Harghita. După experiența de anul trecut de la Toplița, proiectul „Harghita Street Art EDU Fest – Educație prin artă urbană și identitate culturală” se extinde în localitățile Toplița, Subcetate, Sărmaș, Gălăuțaș, Bilbor, Borsec, Corbu și Tulgheș.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Călimani–Giurgeu a început activitățile proiectului, care își propune să îi apropie pe elevi de arta urbană și să transforme identitatea, tradițiile și poveștile fiecărei comunități în lucrări vizuale realizate cu participarea copiilor.

Proiectul continuă experiența Harghita Street Art Fest din 2025, când zona Cascadei cu apă mezotermală din Toplița a fost transformată într-un amplu spațiu de artă publică.

Atunci au fost realizate 11 lucrări murale, pe o suprafață de peste 400 de metri pătrați, cu participarea a zece artiști și implicarea a peste 400 de copii, tineri și membri ai comunității. Aproximativ 100 de tineri au participat și la concursul de creație artistică, iar elevii au fost implicați în ateliere de inițiere în arta urbană și în realizarea unor lucrări pe zid.

Aproximativ 320 de metri pătrați de artă murală în opt comunități

În acest an, organizatorii schimbă perspectiva și duc proiectul direct în școli, astfel încât elevii să fie implicați încă din primele etape ale procesului de creație.

Înainte ca lucrările murale să prindă culoare, vor avea loc întâlniri, workshopuri, discuții și ateliere. Elevii vor afla ce înseamnă street art-ul ca formă de expresie artistică, cum este construit conceptul unei picturi murale și cum pot fi transpuse în imagini tradițiile, identitatea și particularitățile locului în care trăiesc.

În cele opt comunități sunt prevăzute aproximativ 320 de metri pătrați de artă murală.

Organizatorii subliniază însă că obiectivul principal nu este doar transformarea unor ziduri, ci implicarea copiilor într-un proces educațional și cultural în care propriile lor idei să devină parte din imaginea școlii și a comunității.

„În 2025 am văzut la Toplița ce se poate întâmpla atunci când aduci împreună arta, educația și comunitatea. Am văzut copii care au prins curaj să creeze, profesori care s-au implicat, artiști care au lucrat alături de tineri și o comunitate care a început să privească altfel un spațiu urban”, a declarat Mihai Calinovici, director executiv al ADI Călimani–Giurgeu.

Potrivit acestuia, extinderea proiectului reprezintă pasul firesc după experiența de anul trecut.

„Anul acesta ducem această experiență mai departe. Nu mai așteptăm ca elevii să vină către street art – mergem noi cu proiectul direct în școlile lor. De la o comunitate ajungem la opt. De la o experiență locală construim o poveste a întregii zone”, a precizat Mihai Calinovici.

În fiecare școală vor fi organizate activități destinate elevilor, workshopuri și ateliere de creație, inclusiv „Amprenta mea pe zidul școlii”, prin care copiii vor putea contribui direct la realizarea poveștii vizuale a comunității.

Proiectul va include și un concurs de creație artistică, într-o formulă extinsă față de ediția precedentă. Vor fi acordate 30 de premii, în valoare totală de 12.000 de lei.

Bíró Barna-Botond: „Proiecte relevante pentru tineri și pentru comunitățile noastre”

Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, a felicitat echipa ADI Călimani–Giurgeu pentru obținerea și implementarea proiectului.

Nu este primul proiect obținut și implementat de asociație, iar acest lucru confirmă seriozitatea, continuitatea, precum și capacitatea lui Mihai de a construi proiecte relevante pentru tineri și pentru comunitățile noastre, demersuri pe care Consiliul Județean Harghita le-a sprijinit și le susține în continuare”, a declarat președintele CJ Harghita.

La rândul său, Vasile Rusu, președintele ADI Călimani–Giurgeu, a arătat că rezultatele actuale reflectă dezvoltarea asociației și experiența acumulată prin proiectele derulate până în prezent.

ADI Călimani–Giurgeu a crescut prin muncă, seriozitate și proiecte duse până la capăt. Rezultatele de astăzi confirmă evoluția organizației și capacitatea noastră de a transforma ideile bune în proiecte concrete pentru comunitățile pe care le reprezentăm”, a declarat Vasile Rusu.

Proiectul „Harghita Street Art EDU Fest – Educație prin artă urbană și identitate culturală” se desfășoară în 2026 și cu coordonarea Larisei Axinia, consilier în cadrul Secretariatului General al Guvernului – SDC.

Proiectul este finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară.

Astfel, experiența începută în 2025 la Toplița se extinde, în acest an, într-o rețea de opt școli și opt comunități, în care zidurile vor deveni spații pentru poveștile, identitatea și creativitatea copiilor din nordul județului Harghita.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *