Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) al comunei Praid a luat, marți, decizia prelungirii cu încă 30 de zile a stării de alertă, începând din 8 iulie până în data de 7 august, în contextul situației de urgență generate de inundarea, anul trecut, a salinei din localitate.

Potrivit unei informări transmise AGERPRES de Instituția Prefectului Harghita, la fel ca și în lunile precedente, în perioada stării de alertă vor fi mobilizate toate mijloacele, forțele și resursele necesare pentru efectuarea lucrărilor de menținere în siguranță a perimetrului minier.

Totodată, autoritățile vor continua informarea populației din Praid și din localitățile învecinate cu privire la evoluția situației, utilizând toate mijloacele aflate la dispoziția CLSU.

Rămâne interzis accesul populației în zona afectată și în Canionul de Sare, iar dacă situația o va impune, se va acorda asistență persoanelor și gospodăriilor aflate în aval de perimetrul afectat.

Monitorizarea permanentă a situației este asigurată de Administrația Bazinală de Apă Mureș, SALROM – Salina Praid, CLSU Praid și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Oltul’ al județului Harghita. Aceste instituții urmăresc evoluția fenomenului în perimetrul minier din Canionul de Sare, precum și parametrii apei din pârâul Corund și ai cursurilor de apă din aval.

În contextul prognozelor meteorologice și hidrologice, autoritățile vor acorda o atenție sporită monitorizării debitelor pârâului Corund, care traversează Canionul de Sare, și ale râului Târnava Mică, precum și calității apelor de suprafață din cele două cursuri de apă.

Starea de alertă de la Praid a fost instituită pentru prima dată la începutul lunii mai 2025, pe fondul infiltrațiilor produse în subteran. După inundarea salinei de apele pârâului Corund, la sfârșitul lunii mai 2025, starea de alertă a fost prelungită în fiecare lună. AGERPRES/(AS – redactor: Gina Ștefan, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *