Starea de alertă în comuna Praid a fost prelungită cu încă 30 de zile, a anunțat, miercuri, prefectul județului Harghita, Petres Sándor, care a explicat că măsura este necesară până la realizarea lucrărilor de punere în siguranță a zonei afectate.

Prefectul a declarat, într-o conferință de presă, că starea de alertă este prelungită lunar întrucât lucrările prevăzute pentru punerea în siguranță a zonei nu au fost încă realizate, iar fenomenele care se produc în perimetrul minelor vechi continuă să fie monitorizate.

‘Deci, până când toate lucrările prevăzute pentru punerea în siguranță a zonei afectate nu se vor desfășura, nu putem vorbi de siguranța acelei zone. Și nu mă refer neapărat, să nu se înțeleagă că mă refer la comună sau că nici măcar nu mă refer la acele gospodării care au fost evacuate în prima fază, pentru că acolo discutam de măsuri de securitate din cauza unei posibile viituri. Acest pericol a devenit mai puțin probabil, pentru că nu mai putem vorbi de prăbușirea întregii planșe a minelor vechi într-un timp foarte scurt. A trecut aproape un an și jumătate, acel planșeu a mai pierdut, pe parcursul acestui timp, din volum, dar acea zonă a minelor vechi este una nesigură în care pot apărea prăbușiri. În plus, pentru siguranța oamenilor, urmărirea tehnică a fenomenelor care se produc acolo se desfășoară în continuare’, a afirmat Petres Sándor.

De asemenea, în absența unui polder și a unei devieri, lucrări care ar trebui să protejeze zona în cazul unor viituri, autoritățile trebuie să urmărească în continuare situația și să ia măsurile necesare.

‘Deci, primul motiv este că încă nu s-au desfășurat acele lucrări care să pună această zonă afectată în siguranță. Al doilea motiv este că neavând siguranța acestei zone, neavând acel polder și acea deviere care să ne scutească de efectele oricărei viituri, nu putem afirma că nu se mai impune urmărirea a ceea ce se întâmplă și nu se mai impune să fim pregătiți de evacuare, dacă Doamne ferește se impune. Și până când nu avem toate aceste lucrări, nu suntem scutiți nici de un eventual impact al unei mase de apă dulce care să dezlocuiască, prin viteză, prin impuls, o masă oarecare de apă sărată, saturată, și care ar duce iarăși și la o poluare cu sare a pârâului și mai departe a întregului sistem, și dacă dezlocuiește apă sărată, acea apă dulce iarăși poate să ducă la erodarea în continuare în interior a sării. Acestea sunt motivele pentru care în continuare, lunar, această situație se va prelungi’, a arătat prefectul Petres Sándor.

Acesta a subliniat că menținerea stării de alertă nu înseamnă că întreaga comunitate din Praid sau obiectivele turistice din localitate se află în pericol.

‘Accentuez că nu există un pericol pentru întreaga comunitate, pentru comună, pentru obiectivele turistice din comună’, a spus prefectul.

El a atras atenția că prelungirea stării de alertă a contribuit la formarea percepției greșite că zona este periculoasă pentru vizitatori.

‘Un rezultat absolut negativ al acestei măsuri care se impune, din păcate, credem noi, este că în mentalul colectiv a intrat cumva că Praidul este o zonă de pericol și hai să nu mergem acolo. Această percepție afirm că este una greșită’, a mai arătat prefectul județului Harghita.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al comunei Praid, întrunit în ședință în data de 4 noiembrie, a aprobat prelungirea stării de alertă la nivelul localității, pentru 30 de zile, din data de 6 noiembrie 2026 până în data de 5 decembrie 2026, inclusiv, se arată într-o informare a Instituției Prefectului. AGERPRES / (A, AS – redactor: Gina Ștefan, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *