Prima ediție a evenimentului comunitar September Fest (Szeptember Feszt Tușnad-ESZEFTÉ!) are loc sâmbătă, 5 septembrie, în stațiunea Băile Tușnad, reunind expoziții ale creatorilor locali, muzică, demonstrații și activități pentru copii și adulți.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de organizatori, scopul manifestării, care are loc la terenul de sport și în sala de sport din Băile Tușnad, este de a aduce într-un spațiu comun forța creativă, talentul, tradițiile și gastronomia unică a comunității din umbra vulcanului Ciomad.

Ideea din spatele conceptului, susțin organizatorii, a pornit de la inițiativa târgurilor comunitare (talciocuri) organizate anterior în cartierul Blocurilor din stațiune.

‘Un garage sale (talcioc) este un târg deschis, unde persoanele fizice își scot la vânzare lucrurile nefolosite din gospodărie. Nu este vorba despre un magazin sau o afacere clasică, ci despre un eveniment comunitar relaxat. Organizatorii îi încurajează pe toți locuitorii să participie și să își expună produsele sau obiectele de care nu mai au nevoie’, se arată în comunicatul de presă.

De asemenea, la eveniment vor fi prezentate și creații ale unor artiști și producători locali.

‘În atmosfera de târg vor fi prezente creațiile unice de quilling și mozaic textil realizate de Sükös Jutka, graficile în tuș și cărțile poștale inspirate din arhitectura și portul popular secuiesc ale lui Máthé Botond, pietrele pictate și monografiile istorice ale Liliei Szántó Juhász, precum și mierea pură de pădure și munte oferită de Kovács Csaba. În zona gastronomică, tradiția se îmbină cu noutatea: vizitatorii pot gusta produsele lactate artizanale Bömbi din Tușnadu Nou, dar va fi prezentă și marca Grillperte, promovând cultura gătitului în aer liber’, menționează sursa citată.

Programul include și activități recreative.

Una dintre atracțiile zilei este prima ediție a Cupei ‘Egy Negyed’, competiție în care echipele vor avea de trecut prin diferite probe menite să testeze spiritul de echipă și să ofere participanților o experiență amuzantă și relaxată.

Pentru publicul de toate vârstele a fost pregătit și un program artistic divers.

Artista Csernik Pál Szende va prezenta un spectacol de teatru de păpuși mânuite cu picioarele, iar pompierii voluntari din Băile Tușnad vor avea o demonstrație specială, lansând bomboane spre cer cu ajutorul unui tun.

Pe scena evenimentului vor urca ansamblul de dansuri populare Gyöngyvirág și instructorii acestuia, taraful de țitere Harmat și Ildikó Fábián Salamon, solista Cora Munteanca, precum și Filep Dan Robert, originar din Băile Tușnad, alături de partenera sa.

Programul concertelor va culmina cu recitalul artistului Dombi Sándor (Koppány din Transilvania), originar, de asemenea, din stațiune.

Petrecerea va continua cu muzică asigurată de DJ Forró, DJ Moenotronic și DJ Electro.

‘Szeptember Feszt este mai mult decât un simplu târg: este sărbătoarea creativității din Ținutul Secuiesc, a păstrării valorilor și a întâlnirilor dintre oameni. Ne dorim ca vizitatorii să plece acasă nu doar cu un obiect artizanal sau cu bunătăți locale, ci și cu o parte din liniștea și spiritul comunitar trăite la poalele vulcanului Ciomad’, au declarat organizatorii, citați în comunicatul de presă. AGERPRES/(AS – redactor: Gina Ștefan, editor: Anamaria Constantin, editor online: Anda Badea)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *