Peste 60 de elevi de la Școala Gimnazială ‘Arany János’ au participat, în aceste zile, la recensământul cuiburilor de barză alba din localitate, în cadrul proiectului ‘Cuibul Zburător: Centru mobil de vizitare despre barza albă’, derulat de asociația Project Bag.
Coordonatorul proiectului, biologul Imecs István, a declarat, pentru AGERPRES, că această activitate a devenit o tradiție locală și reprezintă un exemplu de implicare activă a comunității în protejarea biodiversității.
‘Această monitorizare se desfășoară pentru al treilea an consecutiv. Am început acest demers împreună în 2024, iar în 2025 activitatea a fost continuată de doamna profesoară András Éva, coordonatoarea echipelor Junior Ranger și a activităților verzi din cadrul școlii. În 2026, prin intermediul acestui nou proiect, continuăm împreună această muncă valoroasă. Tot meritul pentru continuitatea și succesul acestei activități îi revine însă doamnei profesoare András Éva, fără de care astfel de inițiative nu ar putea fi implementate la acest nivel’, a spus Imecs István.
În cadrul proiectului au fost realizate și o diagramă comparativă, precum și o hartă a amplasării cuiburilor, oferind o perspectivă vizuală asupra modului în care s-a modificat populația de berze cuibăritoare din localitate în ultimii ani, menționează sursa citată.
Potrivit rezultatelor recensământului, în acest an cuibăresc în localitate 41 de perechi de berze, în ușoară scădere față de 2025, când au fost numărate 42 de perechi și față de 2024, când erau 45 de perechi de berze.
Rezultatele monitorizării au fost prezentate și discutate cu ocazia Zilei Internaționale a Biodiversității, în cadrul unui program complex și interactiv.
‘A fost un program de aproape o jumătate de zi, complex și interactiv, care a început cu două ore de biologie susținute de invitatul nostru special, László Kocsis, reprezentant Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate, care a vorbit elevilor despre berze, biologia speciei și importanța acesteia’, a precizat biologul.
Programul a continuat la Conacul Henter din Sântimbru, unde Imecs István a susținut o prezentare interactivă despre viața berzelor, abordând subiecte mai puțin cunoscute.
‘Am discutat despre aspecte mai puțin cunoscute, care nu se regăsesc în mod obișnuit în programa școlară: rutele de migrație, provocările întâlnite de alte specii de berze, inclusiv barza orientală din Asia, precum și despre schimbările infrastructurale care pot afecta direct viitorul berzelor albe în comunitățile noastre. Am vorbit în special despre faptul că, pe termen lung, modernizarea rețelelor electrice și trecerea infrastructurii în subteran vor reduce drastic existența stâlpilor tradiționali care astăzi susțin majoritatea cuiburilor de barză. Fără soluții alternative – precum instalarea de stâlpi dedicați cu suporturi pentru cuiburi, amplasați inteligent în spațiul public – aceste populații ar putea dispărea treptat din localitățile noastre. Este important ca tinerii să înțeleagă încă de acum aceste provocări și să participe la construirea soluțiilor viitoare’, a punctat Imecs István.
Elevii au participat apoi la un joc educativ desfășurat în curtea Conacului Henter, unde ‘au parcurs’ simbolic întreaga călătorie anuală a berzelor din Sântimbru, de la plecarea spre Africa până la revenirea în localitate.
‘Pe traseu, am discutat despre multiplele pericole cu care se confruntă berzele: braconajul din Orientul Mijlociu, hrănirea în apropierea depozitelor de deșeuri, riscurile din zonele africane unde există prădători naturali, precum și pericolele întâlnite pe drumul de întoarcere – parcuri eoliene, linii electrice neizolate și alte obstacole antropice’, a mai arătat biologul.
Activitatea s-a încheiat cu o prezentare despre dinamica socială a berzelor și despre modul în care acestea folosesc habitatul local pentru cuibărit, hrănire și odihnă.
‘Ajunși simbolic înapoi în comunitate, elevii au aflat cum funcționează dinamica socială a berzelor: faptul că masculii sosesc de regulă primii și ocupă cuiburile, fiind urmați de femele, dar și faptul că există exemplare tinere sau adulte fără partener, care nu cuibăresc în localitate, însă fac în continuare parte din populația locală, folosind zonele umede din apropiere pentru hrănire și marginea pădurilor pentru odihnă. A fost o zi lungă, densă și foarte valoroasă, la care au participat peste 60 de elevi, care au primit cu entuziasm și curiozitate toate aceste informații’, a mai spus Imecs István.
Activitățile proiectului continuă, iar următorul pas important este extinderea experienței oferite de spațiul de vizitare de la Conacul Henter ‘prin amenajarea unui nou element educativ și turistic outdoor, realizat în colaborare cu toți actorii relevanți din comunitate’.
Proiectul este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România și este implementat în parteneriat cu Primăria Comunei Sântimbru și Școala Generală ‘Arany János’ Sântimbru, cu scopul de a crește accesul la educație ecologică în rândul copiilor din Bazinul Ciucului de Jos. AGERPRES/ (AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Anunțuri gratuite din Maramures


