Aproximativ 150 de elevi au participat, miercuri, la Biblioteca Judeţeană „Kájoni János” din Miercurea-Ciuc, la un maraton de lectură dedicat poetului Nichita Stănescu.
Activitatea s-a desfăşurat simultan şi în 16 şcoli din judeţul Harghita, unde elevii au citit cu voce tare din opera marelui poet român, transformând lectura într-un moment comun, în care au fost celebrate limba română şi creaţia lui Nichita Stănescu, potrivit organizatorilor.
„Maratonul lecturii – Nichita Stănescu” a fost iniţiat de Biblioteca Judeţeană „Kájoni János” cu scopul „de a încuraja lectura şi de a valorifica frumuseţea limbii române”, înscrierile pentru eveniment fiind lansate pe 31 august, de Ziua Limbii Române.
La evenimentul de la Biblioteca Judeţeană au participat şase clase, inclusiv elevi de gimnaziu, din Miercurea-Ciuc şi localităţile învecinate, care şi-au ales singuri poeziile sau fragmentele pe care le-au prezentat în cadrul maratonului.
Maratonul a fost deschis de elevii clasei a XI-a de la Colegiul Naţional „Márton Áron” din Miercurea-Ciuc, care au citit cu emoţie poeziile alese, încurajaţi de profesoara lor de limba română, Zita Tóth.
Aceasta a declarat presei că nu i-a fost greu să îşi convingă elevii să ia parte la eveniment, iar orele de pregătire au fost la fel de frumoase ca şi participarea la maratonul de lectură.
„Cred că este important să ne împrietenim cu poeziile, să ne adâncim un pic, deci să nu venim aşa, cu o primă lectură, ci să fie o lectură pregătită. Cred că aşa s-a şi simţit, au citit într-adevăr foarte frumos şi orele de pregătire au fost nişte ore frumoase de poezie de Nichita Stănescu”, a spus Zita Tóth.
În ceea ce priveşte dificultatea textelor lui Nichita Stănescu pentru elevii care nu au limba română ca limbă maternă, profesoara a apreciat că aceasta este una medie, remarcând, totodată, că elevii şi-au ales singuri poeziile, iar operele s-au potrivit cu personalitatea lor.
„Poeziile s-au potrivit cu personalitatea lor, cumva. De exemplu, elevul care a ales poezia ‘Dansul’ este un mare dansator şi au mai fost astfel de exemple”, a explicat profesoara.
Un juriu format din profesori de limba română a ales cei mai buni trei elevi din fiecare clasă participantă, aceştia fiind răsplătiţi cu premii.
Profesorul de limba română György Géza, de la Colegiul Naţional „Márton Áron”, membru al juriului, a apreciat iniţiativa Bibliotecii Judeţene de a-i încuraja pe elevi să folosească şi să exerseze limba română.
„Noi apreciem orice iniţiativă a Bibliotecii Judeţene pentru a îi pune pe copii să exerseze şi să folosească limba română. (…) Copiii vin cu drag. Aşa am văzut, cel puţin eu, la clasele la care predau. E de apreciat că şi-au ales ca temă poezia. Apropierea elevilor faţă de poezie în zilele noastre este mai greu de realizat, dar în felul acesta, având libertatea să-şi aleagă o poezie care transmite ceva pentru ei, este un atu pentru organizatori”, a afirmat György Géza.
Iniţiatoarea evenimentului, bibliotecara Corina Haţegan, a declarat că alegerea lui Nichita Stănescu ca prim autor omagiat în cadrul maratonului a fost făcută în urma consultărilor cu profesorii de limba română şi a remarcat implicarea inspectorului de limba română Manuela Nicoleta Stîngă, care a promovat iniţiativa şi a ţinut legătura cu cadrele didactice.
Corina Haţegan a subliniat că intenţionează ca evenimentul să devină o tradiţie şi să fie dedicat, în anii următori, şi altor scriitori români.
„Ne dorim ca acest eveniment să aibă continuitate. Este primul an în care Biblioteca organizează un astfel de maraton în limba română. Îl asociem cu Ziua Limbii Române, când începe, de fapt, evenimentul propriu-zis, profesorii având posibilitatea să se înscrie la acest maraton, începând cu data de 31 august când se sărbătoreşte Ziua Limbii Române. Ne propunem ca anul viitor să căutăm un alt scriitor pe care să-l celebrăm prin acest maraton. Îmi doresc ca, la anul poate, numărul şcolilor participante să fie mai mare, chiar şi numărul elevilor participanţi”, a afirmat Corina Haţegan.
Şi subprefectul judeţului Harghita, Burjan Bogdan Sebastian, a salutat iniţiativa, subliniind că astfel de evenimente, care sunt tot mai rare, au rolul de a uni întreaga comunitate.
„Este foarte încurajator că cineva, în sfârşit, a avut această iniţiativă. (…) Este important ca acest eveniment să aibă continuitate, aşa cum doresc organizatorii”, a spus subprefectul.
El a apreciat, totodată, implicarea elevilor în lecturarea unor texte de Nichita Stănescu şi a punctat că, deşi poetul nu este unul dintre cei mai accesibili autori români, copiii au reuşit să ofere momente memorabile.
„Cartea, şcoala, învăţătura, este ceea ce luăm cu noi şi ducem mai departe în viitor”, a transmis subprefectul, care i-a îndemnat pe elevi să îşi imagineze cum se vor raporta, peste zece ani, la momentele trăite în cadrul maratonului.
Organizatorii au încurajat, de asemenea, elevii participanţi să transmită ulterior eseuri despre experienţa lor, acestea urmând să fie publicate pe platforma https://carteadescris.ro/. AGERPRES
Anunțuri gratuite din Maramures


