Interesul fermierilor din Harghita pentru culturile de arbuști fructiferi, precum coacăz negru, zmeură sau afine, este în creștere, ca alternativă la cultura cartofului, dar plantațiile sunt înființate, deocamdată, pe suprafețe mici, potrivit informațiilor furnizate de directorul Direcției pentru Agricultură Județeană, Romfeld Zsolt, la ședința Colegiului Prefectural.
Acesta a precizat pentru AGERPRES că fermierii aleg aceste culturi pentru a urma ‘un trend de piață’, ca urmare a schimbării obiceiurile de consum.
Cu toate acestea, numărul solicitărilor pentru înregistrarea și autorizarea plantațiilor rămâne redus.
‘Sunt încercări timide peste tot în județ. Pe suprafețe mici, populația înființează, în compensarea culturii de cartofi, suprafețe cu arbuști, dar totuși solicitări de înregistrare și de autorizare a plantării încă nu suntem în faza aia’, a declarat Romfeld Zsolt.
Acesta a precizat că înființarea unor astfel de culturi presupune realizarea unor studii de specialitate, înregistrarea fiind obligatorie pentru plantațiile de arbuști cu suprafețe de peste 20 de ari și pentru livezile de pomi care depășesc 50 de ari.
În județ funcționează deja mai multe unități de procesare a fructelor, inclusiv o unitate de liofilizare la Remetea, însă dezvoltarea acestui sector este încă la început, oamenii făcând diverse încercări de diversificare a culturilor
Directorul Direcției pentru Agricultură Județeană Harghita le-a recomandat fermierilor să calculeze rentabilitatea investiției și să analizeze posibilitățile de valorificare a producției înainte de înființarea unei plantații.
‘Eu recomand în totalitate întocmirea devizelor culturii specifice și calculul rentabilității, totuși, pentru a înființa o astfel de cultură. Necesită cheltuieli de înființare destul de mari (…). Dacă are piață de desfacere, recomand în totalitate, dar piața trebuie evaluată’, a precizat Romfeld Zsolt, pentru AGERPRES.
Datele statistice prezentate în ședința Colegiului Prefectural Harghita arată că suprafața cultivată cu cartofi în județ continuă să scadă, ajungând în anul 2026 la aproximativ 5.000 de hectare, față de 5.900 de hectare în 2025.
Scăderea suprafeței cultivate cu cartofi este compensată parțial cu cultura cerealelor, dar mai ales cu plantele furajere perene, se mai arată în informarea Direcției pentru Agricultură Județeană Harghita. AGERPRES/ (A, AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Dana Lepădatu, editor online: Ada Vîlceanu)
Anunțuri gratuite din Maramures


