Un număr de 55 de unități de alimentați publică din Harghita și patru din Covasna au primit miercuri certificarea Myrmidone, o inițiativă menită să promoveze gastronomia locală și care face parte din pregătirile pe care autoritățile județene le fac pentru anul 2027, când Harghita va deține titlul de Regiune Gastronomică a Europei.

Certificările au fost acordate la Miercurea-Ciuc, în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Județean Harghita și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita -Visit Harghita.

Numele sistemului de certificare a fost ales după cel al fluturelui gălbior roșcat (Colias Myrmidone), o specie strict protejată prezentă în zona Gheorgheni, pentru a atrage, printre altele, atenția asupra valorilor naturale din zonă, care trebuie protejate, în contextul în care turismul din Harghita are la bază natura.

Directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (Visit Harghita), Szabó Károly, a declarat presei că pentru obținerea certificării restaurantele și punctele gastronomice au trebuit să îndeplinească o serie de criterii.

Printre acestea se numără utilizarea unor materii prime provenite de la producători aflați într-o rază de 100 de kilometri, includerea în meniu a unor preparate specifice județului Harghita, reducerea risipei alimentare sau promovarea activității acestora în mai multe limbi.

Pentru certificarea Myrmidone s-au înscris în total 67 de unități de alimentație publică, dintre care 59 au îndeplinit condițiile prevăzute în criteriile de certificare și în Codul de conduită.

Potrivit Visit Harghita, printre unitățile certificate se numără restaurante, bistrouri și puncte gastronomice locale, inclusiv patru unități din județul Covasna.

‘Este un moment special pentru turismul din județul Harghita. În demersul pentru a ne pregăti pentru titlu de Regiune Gastronomică a Europei, am creionat un sistem de certificare, numit Myrmidone, pentru restaurantele din județul Harghita’, a precizat Szabó Károly.

Certificarea este acordată cu unul, două sau trei fluturi, în funcție de nivelul de implicare și de criteriile îndeplinite.

Dintre unitățile certificate, opt au primit un fluture, unsprezece doi fluturi, iar patruzeci trei fluturi.

Szabó Károly a punctat importanța colaborării unităților de alimentație publică din zonă cu producătorii locali.

‘Fără producătorii locali nu putem să vorbim despre gastronomie locală’, a declarat directorul executiv al Visit Harghita.

Unitățile de alimentație publică certificate vor beneficia, în perioada următoare, de o vizibilitate sporită pe platformele Visit Harghita, în comunicarea programului și pe harta gastronomică a regiunii, având totodată dreptul de a utiliza identitatea vizuală Myrmidone și logo-ul Harghita – Regiune Gastronomică Europeană 2027.

Szabó Károly a mai precizat că lista rămâne deschisă pentru toți cei care îndeplinesc criteriile de certificare și doresc să se înscrie în perioada următoare.

‘Din experiența personală, dar vorbind și cu alți oameni, oriunde am merge căutăm ceva specific locului și sunt binevenite aceste locuri. Noi am dorit să atragem atenția asupra acestor locații care există în județ, și punctele gastronomice și restaurantele care există și fac astfel de mâncăruri. Și sperăm că o să fie mulțumită toată lumea la sfârșitul zilei, și turiștii, și ospitalierii’, a conchis directorul Visit Harghita.

Printre unitățile certificate se află și un punct gastronomic local din localitatea Sărmaș, administrat de Maria Daniela Coșarcă, unde sunt pregătite produse de casă precum siropuri, dulcețuri, compoturi, zacuscă, pâine și prăjituri, dar și produse din oaie, porc și pui.

‘E o recunoaștere a calității și a muncii. Fără muncă depusă, totuși, trei fluturi reprezintă ceva important’, a spus aceasta.

La rândul său, Mihaela Vâlcan, administratoarea unui punct gastronomic din localitatea Biblor, s-a declarat onorată că a primit această certificare și speră ca numărul turiștilor să crească.

Ea a menționat că unitatea dispune de o minifermă și oferă produse locale, naturale, iar mulți turiști vin de la distanțe mari, chiar din afara țării, pentru aceste produse.

Pentru Loránt Verzar, managerul unui complex turistic din Odorheiu Secuiesc, certificarea confirmă eforturile de a lucra cu parteneri locali și de a utiliza materii prime de calitate.

‘Pentru noi înseamnă o recunoaștere a muncii, pentru că noi chiar ne străduim să lucrăm cu parteneri locali, cu materii prime de calitate și pe care să le aprovizionăm de la o distanță cât mai scurtă. Și asta e important, pentru că știm și noi că turiștii caută niște experiențe locale și gastronomia noastră chiar înseamnă a prezenta cumva, dintr-o anumită perspectivă, cultura noastră: cum trăim, ce mâncăm. Și credem că turiștii externi sunt foarte interesați de acest lucru’, a declarat presei Loránt Verzar.

La rândul său, Monica De Michelis, care administrează un restaurant din Miercurea-Ciuc, a punctat faptul că a făcut toate demersurile necesare pentru a îndeplini criterii de certificare, cum ar fi colaborarea cu producători locali, reducerea risipei alimentare și promovarea în mai multe limbi

‘Mi-am dorit foarte mult să fiu pe această hartă’, a spus ea, referindu-se la promovarea de care vor beneficia unitățile certificate.

Potrivit lui Szabó Károly, certificarea Myrmidone este unul dintre demersurile prin care județul își pregătește oferta pentru 2027, când Harghita va deține titlul de Regiune Gastronomică a Europei.

Printre alte programe lansate se mai numără Programul Open Farm, prin care 33 de ferme, gospodării, centre de vizitare și ateliere experimentale au fost incluse în circuitul turistic al județului, dar și Programul ‘Signature Dish’ care reunește preparate reprezentative pentru Harghita, selectate pentru a evidenția tradițiile, diversitatea culturală și identitatea gastronomică locală. AGERPRES/ (A, AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *