Consiliul Local Odorheiu Secuiesc a alocat luni peste 650.000 de lei pentru consolidarea clădirii Școlii Gimnaziale ‘Orbán Balázs’, după ce două expertize tehnice au confirmat existența unor probleme structurale majore la imobil.
Potrivit informațiilor postate pe site-ul primăriei, în ședința extraordinară a Consiliului Local Odorheiu Secuiesc ‘municipalitatea a realocat 654.000 de lei pentru lucrările de consolidare structurală a clădirii Școlii Gimnaziale Orbán Balázs’.
Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Szakács-Paál István, a declarat pentru AGERPRES că fondurile alocate pentru consolidarea clădirii Școlii ‘Orbán Balázs’ provin din realocarea temporară a unei părți din bugetul destinat programului de mobilitate, unul dintre cele mai mari proiecte europene ale municipiului.
‘Am transferat temporar o parte din fondurile alocate unuia dintre cele mai mari proiecte europene ale municipiului, respectiv programului de mobilitate. Conform planificării noastre, în luna septembrie vom mai aloca fonduri suplimentare pentru acest obiectiv. În paralel, analizăm posibilitatea de a renunța sau de a amâna pentru anul viitor acele lucrări care nu reprezintă o necesitate imediată, astfel încât să putem direcționa resursele către prioritățile actuale’, a declarat Szakács-Paál István.
Cei aproximativ 600 de elevi ai Școlii Gimnaziale ‘Orbán Balázs’ din Odorheiu Secuiesc nu vor putea începe noul an școlar în clădirea unității de învățământ, care trece printr-un proces de reabilitare termică, după ce două expertize tehnice au confirmat existența unor probleme structurale majore.
Primăria a anunțat că imobilul trebuie consolidat și a găsit o soluție provizorie pentru elevii afectați, care vor învăța în spațiile alor unități de învățământ din oraș.
Purtătoarea de cuvânt a Primăriei, Zörgő Noémi, a declarat, recent, pentru AGERPRES, că în timpul lucrărilor de reabilitare termică, dirigintele de șantier a observat unele probleme la imobil și a solicitat o expertiză care a confirmat că structura este afectată.
Ulterior, municipalitatea a comandat o a doua expertiză, care a confirmat concluziile primei expertize: clădirea necesită consolidare de la parter până la acoperiș, ceea ce face imposibilă reluarea cursurilor în sediul școlii în această toamnă. AGERPRES/ (AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Anunțuri gratuite din Maramures


