Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Harghita a înregistrat, în perioada 1 ianuarie – 31 mai, un număr de 32 de sesizări privind persoane dispărute, majoritatea având la bază plecări voluntare de la domiciliu, reședință sau din alte locuri unde persoanele se aflau legal.
Informațiile au fost prezentate, joi, de șeful IPJ Harghita, comisarul-șef Mircea-Ștefan Iordan, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit acestuia, dintre cele 32 de cazuri, 11 au vizat minori – opt fete și trei băieți, doi dintre aceștia provenind din centre de plasament.
În cazul a două fete și al unui băiat, au existat și în perioada 2023-2025 mai multe sesizări privind plecarea voluntară a acestora, a mai arătat sursa citată.
Pentru soluționarea cazurilor au fost mobilizate resurse importante ale IPJ Harghita, cu sprijinul Jandarmeriei, ISU, Salvamont, al autorităților locale, precum și al altor instituții partenere și al cetățenilor.
‘În urma activităților desfășurate, au fost depistate 28 dintre persoanele sesizate ca fiind dispărute. În prezent, dintre persoanele dispărute în perioada de referință, patru adulți se află în continuare în urmărire la nivel național și internațional, toți minorii fiind depistați’, a arătat comisarul-șef Mircea-Ștefan Iordan.
Referitor la cele patru cazuri de adulți care figurează încă dispăruți, șefa Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, comisar-șef Mădălina Iremia, a explicat că este vorba despre persoane aflate în străinătate, pentru care familiile au sesizat poliția după ce nu au mai reușit să ia legătura cu ele.
‘Familia vine la Poliție, sesizează că nu au mai putut lua legătura cu rudele. (…) Se fac verificări prin intermediul canalelor de cooperare internațională și exploatăm orice date pe care le obținem și de pe teritoriul României și prin intermediul colegilor din țara respectivă’, a declarat aceasta.
Potrivit sursei citate, au existat situații în care persoanele dispărute erau în centre de reținere sau penitenciare sau pur și simplu nu mai doreau să ia legătura cu familia.
Întrebată despre situația minorilor dispăruți, comisar-șef Mădălina Iremia a arătat că în majoritatea cazurilor este vorba despre plecări voluntare, de regulă ca ‘să se distreze’, fără ca părinții să fie anunțați.
Reprezentanții IPJ Harghita au subliniat că numărul disparițiilor se menține la un nivel similar cu cel din anii precedenți.
Poliția continuă căutările în cazurile de dispariție rămase nesoluționate din anii precedenți. Printre acestea se numără patru minori și mai mulți adulți. AGERPRES/(AS, A – redactor: Gina Ștefan, editor: George Onea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Anunțuri gratuite din Maramures


