George Scripcaru, primarul municipiului Brașov, a reacționat după ce în spațiul public a început o dispută politică, pornită după acuzația venită dinspre USR, potrivit căreia acesta ar purta o haină în valoare de 8.000 de dolari. Edilul a clarificat situația, însă nu oricum, ci cu ajutorul inteligenței artificiale, la care a apelat pentru a-și demonstra dreptatea.

Primarul din Brașov, acuzat că ar purta o haină în valoare de 8.000 de dolari. Cum a răspuns

Acesta a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, pentru a pune punct ”propagandei useriste”, prin intermediul căruia a anunțat că piesa sa vestimentră a costat doar 300 de euro, în niciun caz 8.000 de dolari. Mai mult decât atât, acesta le-a transmis celor de la USR că este dispus să le ofere haina sa, în schimbul sumei de 400 de euro.

”Propaganda useristă agresivă a produs o nouă minciună, care trebuia să vă convingă că port o haină de peste 8.000 de dolari.

Tentativa de manipulare a eșuat lamentabil, pentru simplul motiv că a fost prea gogonată. Nici chiar așa!

Haina mea e frumoasă, dar nu are nicio legătură cu cea din poze.

Mie îmi place pentru că e de lână și îmi ține cald, dar și pentru că o pot folosi atât la birou, în conjuncturi semi-oficiale, cât și pe teren. Am cumpărat-o de la Parndorf, în urmă cu peste 3 ani, și cred că am plătit pe ea vreo 300 de euro. O port foarte des, deci cred că și-a meritat banii.

M-am gândit, totuși, să profit de tentativa de manipulare a useriștilor disperați să mă denigreze, așa că le fac următoarea propunere: dacă vreunul dintre ei chiar crede că eu port o haină de 8.000 de dolari, sunt gata să i-o vând cu doar 5% din prețul vânturat.

Să-mi dea 400 de dolari și îi dau haina. Fac și eu o afacere”, a scris edilul.

Alături de mesajul postat, George Scripcaru a adăugat și un videoclip în care cere părerea inteligenței artificiale despre haina sa.

”Am aflat de la niște ursiți că porți o haină de 8000 de dolari. Hai să intrăm în inteligența artificială.

– Costă haina asta 8000 de dolari?

Răspunsul AI: Puțin probabil. Materialul, croiala și detaliile vizibile nu indică un produs luxury de acest nivel. Față de modelul Brunello Cucinelli, care costă aproximativ 8000 de dolari, există diferențe vizibile de material, model, guler, buzunare și croială.”

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *