Articol de Maria Olteanu – Publicat duminica, 17 mai 2026, 12:40 / Actualizat duminica, 17 mai 2026 12:41

Cea mai mare sală polivalentă din România, cea de la Brașov, este gata în proporție de peste 70%. Pentru ca lucrările să fie finalizate, Guvernul a aprobat buget suplimentar pentru investiții la arena de sub Tâmpa.

La mijlocul acestei săptămâni, valoarea investiției de la polivalentă din Brașov a fost majorată de la 404 milioane de lei la 646 de milioane de lei, astfel încât în viitorul apropiat noua sală să fie finalizată, potrivit radiobrasovfm.ro.

Guvernul a aprobat investiții la sala polivalentă din Brașov

Polivalenta din Brașov ar fi trebuit să fie finalizată în ultimele luni din 2025, dar planul nu a funcționat. Acum, lucrările merg în direcția bună, dar a fost nevoie de noi sume pentru ca lucrările să fie terminate. Guvernul a aprobat la mijlocul săptămânii actualizarea indicatorilor tehnico-economici, mărind valoarea investiției cu 242 de milioane de lei.

„Pe parcursul derulării contractului de proiectare şi execuţie au intervenit o serie de evenimente, inclusiv de natură legislativă, care au condus la majorarea valorii investiţiei, precum şi la reconfigurarea soluţiilor tehnice. De asemenea, s-a impus adaptarea soluţiilor tehnice la modificările standardelor tehnice şi ale normativelor aflate în vigoare”, s-a arătat în comunicatul transmis de Executiv.

  • „Lucrările suplimentare includ: modificarea traseelor şi circuitelor tuturor specialităţilor de instalaţii, modificarea sistemului de iluminat de faţadă, modificări aferente instalaţiei electrice, suplimentarea listei de dotări sportive în vederea obţinerii omologării Sălii Polivalente pentru cel mai înalt nivel competiţional pentru baschet, volei, handbal, tenis, gimnastică, box, lupte, minifotbal, karate, judo, balet, dans modern”, potrivit sursei citate mai sus.

Polivalenta din Brașov va fi cea mai mare din România

La finalizarea construcției, Polivalenta din Brașov va fi cea mai mare sală de acest tip din România. În ceea ce privește capacitatea acesteia, vor exista două săli integrate (una mare cu o capacitate 10.059 locuri, una secundară, de încălzire sau pentru competiții de anvergură mai scăzută – 1.152 locuri), care împreună au 11.200 locuri.

Sala a fost realizată cu bani de la Compania Națională de Investiții și Primăria Municipiului Brașov.

Polivalenta brașoveană va găzdui competiții multisport (tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, futsal, badminton, volei, box, gimnastică, tir, haltere, scrimă, karate, judo, dans sportiv), concerte, congrese, simpozioane sau vernisaje.

Terenul va fi dotat cu un parchet demontabil, adaptabil la diferite sporturi, omologabil FIBA în cazul competițiilor de baschet. Pentru handbal, va exista o pardoseală specială din PVC.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *