Angajații firmei RAAL din Bistrița și Prundu Bârgăului au întrerupt lucrul în această dimineață pentru circa 20 de minute și au ieșit în curțile fabricilor, nemulțumiți că au primit doar o parte din banii pentru luna aprilie. Este a doua lună în care sunt probleme cu plățile.
ACTUALIZARE Potrivit unor surse Timp Online, conducerea nu ar mai fi plătit salariile de circa 1,5 luni, iar vineri a făcut plăți parțiale, în procente de 20 până la 30%, motivând că nu are bani.
De altfel, din cauza situației incerte, zilnic pleacă oameni din RAAL prin demisie sau transfer la alte fabrici.
Cei care au rămas spun nu mai rezistă, mai ales dacă toți membrii aceleiași familii lucrează la RAAL și nu sunt puține astfel de cazuri. Luna trecută, oamenii, disperați, s-au plâns la ITM ca să primească o parte din banii pe luna martie.
De vină ar fi pentru situație ar fi managementul defectuos întrucât firma RAAL nu duce lipsă de clienți. Are parteneri pe toate continentele, unde exportă radiatoare pentru mașini, utilaje agricole și industrie.
Exporturile nu s-au blocat, însă compania a intrat în blocaj financiar chiar din cauza celor ce o conduc: ”Cei din conducere care avut drept de semnătură au făcut foarte multe măgării, și-au construit case, au apartamente de 500.000 de euro la Cluj, și-au cumpărat terenuri în condițiile în care sunt plătiți cu 7000 de lei în RAAL. Cred că vor să falimenteze RAAL că nici măcar în insolvență nu au vrut să bage firma”, ne-a declarat o sursă care a dorit să își păstreze anonimatul.
După circa 20 de minute de grevă spontană, șefilor de secții li s-a promis că se vor face plăți, iar oamenii au revenit la muncă.
Firma RAAL are probleme mari. Compania a făcut disponibilizări colective și a trimis în șomaj 250 de salariați, apoi alți 500 începând cu luna aceasta. Despre situația gravă de la Prundu Bârgăului a scris pe Facebook și primarul Doru Crișan într-o postare în care critică Guvernul Bolojan că nu a oferit niciun sprijin firmei RAAL care are capital românesc.
”La Prundu Bârgăului, o fabrică de radiatoare concediază aproximativ 800 de muncitori (acum 500, informația vehiculată de primar incluzându-i și pe cei care au fost deja concediați la începutul acestui an – n.r.) și nu primește niciun sprijin. Este capital românesc. Dacă era capital străin, probabil existau scheme de ajutor sau subvenții. Aceasta este diferența de tratament care ridică semne de întrebare serioase. Asta este realitatea. România nu merge într-o direcție bună. Și trebuie spus clar”, a scris Doru Crișan într-o postare critică la adresa Guvernului Bolojan.
Anunțuri gratuite din Maramures


