Partida a fost controlată în prima parte de gazde, care au intrat la pauză cu un avantaj consistent, 14-9. Echipa pregătită de fostul selecționer al României, Florentin Pera, a condus chiar la șapte goluri diferență în partea secundă.
Totuși, formația din Bistrița a revenit treptat în joc, profitând de paradele portarului Renata de Arruda.
În ofensivă, jucătoarele Paula Arcos și Monika Kobylinska au fost decisive în revenirea formației din Bistrița.
Gloria a preluat pentru prima oară conducerea în minutul 55, la 22-21. Echipa din Bistrița s-a desprins la 24-22 cu mai puțin de două minute rămase de joc.
Gazdele au marcat, în final, însă, victoria a revenit oaspetelor, Gloria impunându-se cu 24-23.
În urma acestui succes, Gloria Bistrița revine în fruntea clasamentului, devansând cu un punct pe campioana din 2025, CSM București.
SCM Râmnicu Vâlcea rămâne pe locul 4, suferind prima înfrângere după trei victorii la rând.
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro
„Prețuri șoc în Bulgaria”. Vicepreședintele ANAT s-a dus la o bere pe o terasă din Balcic și a fotografiat meniul
Anunțuri gratuite din Maramures


