Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul lui FCSB, pregătește următoarea lovitură de la CFR Cluj. Cel vizat de latifundiarul din Pipera este fundașul Matei Ilie (23 de ani), pe care l-a mai avut în atenție și în iarnă. Costul pentru transferul acestuia este de 2 milioane de euro, puțin sub cota de piață a fundașului.

Matei Ilie a venit la CFR Cluj în 2023, iar în actualul sezon a jucat în 39 de meciuri, fiind titular în cele 24 din Superliga (sezonul regular), cu trei goluri înscrise și trei pase decisive. Potrivit site-ului Transfermarkt, Ilie este cotat la 2,2 milioane de euro.

Gigi Becali pregătește următoarea lovitură la FCSB

FCSB se gândește deja la campionatul următor, după un sezon dezastruos, în care a ratat calificarea în play-off.

În acest context, campioana se concentrează pe formarea unul lot competitiv, cu care să abordeze atât Conference League, cât și competiția internă. Astfel Gigi Becali pregătește următoarea lovitură de la CFR Cluj, de unde vrea să îl transfere pe Matei Ilie.

În iarnă, când numele acestuia a fost menționat de Gigi Becali, prețul pe care îl cerea Nelu Varga era de 2 milioane de euro, după ce a anunțat că a primit pentru fundaș o ofertă sub valoarea cerută de gruparea din Gruia.

„Într-adevăr, am primit o ofertă de 900.000 de euro pentru Matei Ilie, dar suma este prea mică pentru pretențiile noastre.

Matei Ilie va rămâne la echipă până în vară. Este decizia mea! Între 1.500.000 și 2.000.000 de euro este prețul, să fie clar”, a declarat Nelu Varga la acel moment, potrivit sport.ro.

Deși își arătase intenția de a-l transfera pe Matei Ilie, precum și interesul pentru Mario Tudose, de la FC Argeș, Becali a lasăt „poarta deschisă” pentru transferurile din vară.

„Nu putem să-i luăm acum (n.r. – în iarnă). La vară, la vară! Dacă-i iau pe ăștia doi, om m-am făcut”, a declarat Gigi Becali.

De altfel, în martie, Iuliu Mureșan, președintele lui CFR Cluj, i-a da „undă verde” lui Gigi Becali în privința transferului lui Matei Ilie.

  • Fundașul se află sub contract cu CFR Cluj până în iunie 2027
  • În România, Matei Ilie a mai jucat la Ceahlăul Piatra Neamț (U19), apoi a evoluat în Italia, la Sesto Giovanili, Padova (U17 și U19), Verona (U19) și Padova (echipa de seniori)

FCSB, cu gândul la Conference League

Play-out-ul Superligii a ajuns la ultima etapă. Iar din cele cinci meciuri ale runde, unul se dispută sâmbătă, 16 mai, de la ora 18:30 (Csikszereda – FC Botoșani), iar toate celelalte sunt programate luni, 18 mai, de la ora 20:30.

FCSB joacă, în deplasare, cu Hermannstadt. Dacă bucureștenii sunt cu gândul la barajul pentru Conference League, sibienii luptă să evite retrogradarea.

Hermannstadt se află pe locul 8, cu 22 de puncte, la egalitate cu Unirea Slobozia, care este pe locul 9, direct retrogradabil. Podiumul play-out-ului este completat de UTA Arad, cu 36 de puncte, și FC Botoșani, cu 33 de puncte.

  • În barajul pentru cupa europeană, în semifinală (23 sau 24 mai) se confruntă primele două clasate din play-out, cu licență UEFA, dar nu mai departe de locul 4.
  • În finală (29 mai), învingătoarea din play-out o va avea ca adversară pe ocupanta locului 4 din play-off, Dinamo.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *