George Simion și AUR anunță că vin la Alba Iulia chiar dacă primarul Gabriel Pleșa vrea să interzică manifestațiile politice: ,,Pe 1 Decembrie de Ziua Națională vom fi la Alba Iulia, chiar dacă vor unii sau nu”
George Simion, liderul AUR, a anunțat joi dimineața, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare că pe 1 Decembrie, de Ziua Națională, ,,vom fi la Alba Iulia, chiar dacă vor unii sau nu”.
,,În semn de continuitate și coerență, pe 1 Decembrie de Ziua Națională vom fi la Alba Iulia, chiar dacă vor unii sau nu.”, a scris George Simion pe Facebook.
Reacția vine ca umare a anunțului făcut de Gabriel Pleșa, primarul din Alba Iulia, care a transmis, în urmă cu câteva zile că evenimentele oficiale de 1 Decembrie nu vor include mitinguri politice, ci doar momente patriotice, comemorative sau aniversare.
Reamintim că primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. El a spus că nu dorește să mai autorizeze mitinguri cu caracter politic, pentru a evita repetarea incidentelor de anul trecut, când au avut loc huiduieli, îmbrânceli și conflicte între participanți.
Citește și: VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”
,,Am spus încă din 2 decembrie anul trecut că nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat anul trecut. Nu vreau să dau vina pe nimeni, nici… Probabil au fost chestii ad-hoc, nu neapărat organizate, dar, datorită faptului că am tolerat, pentru că niciodată la Alba Iulia nu s-a întâmplat acest lucru, au fost niște îmbrânceli la Catedrala Încoronării, huiduieli la Imnul Național și alte lucruri care sunt de nedorit. Inclusiv anumite conflicte mai mici între diferiți participanți.”, a explicat primarul din Alba Iulia.
Edilul a precizat că vor fi permise manifestații cu caracter patriotic, comemorativ sau aniversar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Anunțuri gratuite din Maramures


