• Federația Română de Fotbal a transmis un comunicat oficial după demersurile juridice inițiate de CSM Unirea Alba Iulia.
  • Clubul a contestat modul în care a fost stabilită ultima echipă promovată în Liga 2.

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Formația din Alba Iulia susține că Ștefăneștii de Jos nu ar fi trebuit să obțină promovarea directă, deoarece ar figura cu o depunctare de două puncte. În această variantă, configurația barajului ar fi fost diferită.

FRF, reacție după contestația Unirii Alba Iulia: „Organizarea a fost efectuată cu respectarea strictă a regulamentelor”

Reacția Federației vine după ce CSM Unirea Alba Iulia a anunțat că a inițiat demersuri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Clubul cere analizarea modului în care a fost organizat turneul pentru stabilirea celei de-a cincea echipe promovate din Liga 3 în Liga 2.

FRF susține că jocurile de baraj pentru promovarea în Liga 2 au fost organizate cu respectarea regulamentelor și în acord cu deciziile organismelor jurisdicționale competente.

FRF consideră necesar să sublinieze faptul că urmare a apariției, inclusiv în spațiul public, a unor informații referitoare la eventuale înscrisuri care atestă o situație de fapt nereală, Federația Română de Fotbal va formula către Comisia de Disciplină și Etică o sesizare în temeiul art. 59 din Regulamentul Disciplinar. Acest demers are ca scop verificarea și sancționarea oricăror fapte ce pot constitui abateri disciplinare. Federația Română de Fotbal, într-un comunicat

Cazul nu este însă închis. Federația a anunțat că aspectele semnalate se află pe rolul Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, care are termen de soluționare pe 17 iunie 2026. Până atunci, FRF spune că nu va oferi detalii suplimentare, pentru a nu interfera cu activitatea comisiei.

„Federația Română de Fotbal își menține angajamentul ferm față de respectarea principiilor de fair-play, transparență și legalitate, organizarea tuturor competițiilor FRF fiind efectuată în deplină concordanță cu acestea”, a mai notat forul.

Unirea Alba Iulia a ajuns în finala barajului, dar a pierdut cu SC Popești Leordeni, scor 0-2. Ilfovenii au promovat astfel, în premieră, în Liga 2

De ce ar fi fost depunctată CSL Ștefăneștii de Jos

Cazul care a dus la depunctare are legătură cu situația jucătorului David-Andrei Dănăilă.

Conducerea clubului l-ar fi păcălit pe jucător să semneze documente de plată care ulterior ar fi fost antedatate de către echipă, scrie gsp.ro.

Întâlnirea a avut loc într-un centru comercial din nordul Bucureștiului, iar jucătorul a fost forțat și obligat să semneze documente care să justifice plata unor sume de bani la termen. Acesta a primit cinci documente pe care le-a semnat, știind că își pune semnătura pe niște documente false.
Surse din anturajul lui David-Andrei Dănăilă

Comisia de Disciplină a FRF i-a dat dreptate jucătorului, susținând că acesta că nu și-a primit la timp restanțele salariale, iar clubul a fost sancționat.

În decizia luată se arată că FRF sancționează CSL Ștefăneștii de Jos cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători și cu scăderea a două puncte.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *