XEO Talks 2026: 13 echipe de robotică reunite la Alba Iulia. În premieră, evenimentul a devenit internațional, prin participarea unei echipe din Republica Moldova

În perioada 23–25 octombrie 2026, Alba Iulia a fost un punct de întâlnire pentru tinerii pasionați de robotică, tehnologie și dezvoltare personală. Asociația Educație prin Robotică, alături de echipele XEO și XEO Academy, a  organizat cea de-a IX-a ediție a XEO Talks, un eveniment educațional care reunește peste 180 de liceeni, profesori și mentori din comunitatea FIRST Tech Challenge (FTC).

Ediția din acest an a marcat un moment special: participarea, pentru prima dată în istoria XEO Talks, a unei echipe internaționale. Echipa SIRIUS SOCRATE, de la Liceul de Limbi Moderne și Tehnologii Informaționale „Socrate” din Chișinău, Republica Moldova, s-a alăturat comunității de robotică reunite la Alba Iulia.

Această premieră reprezintă un pas important în dezvoltarea evenimentului, deschizând noi oportunități de colaborare, schimb de experiență și prietenie între tineri din România și Republica Moldova.

13 echipe, aceeași pasiune pentru robotică

La cea de-a IX-a ediție au participat următoarele echipe: XEO, XEO Academy, The Resistance, ARRA, Rubix, IDeaL Electronics, Esentza Robotics, Peppers, CyLiis, Aces, PrimeTech, StarLight și SIRIUS SOCRATE (Republica Moldova).

Dincolo de competițiile de robotică, XEO Talks le-a oferit participanților ocazia de a învăța unii de la ceilalți, de a construi prietenii și de a descoperi oportunități de dezvoltare academică și profesională.

Programul a inclus trei conferințe dedicate dezvoltării personale, leadershipului și oportunităților pentru tineri:

*„Fear of 2nd Place” – Crina Gilia Florea;

*„Fund Your Future” – Sebastian Băeșan;

*„Lead, Connect, Inspire” – Maria Balaș.

Conferințele au urmărit să îi încurajeze pe participanți să își depășească limitele, să identifice resurse pentru propriile proiecte și să înțeleagă importanța comunicării, a inițiativei și a leadershipului.

De la idei la practică: două ateliere interactive

Participanții au avut posibilitatea să își dezvolte competențele prin intermediul a două ateliere:

*„Build to Work. Tested to Win.” – Nicolae Albu;

*„Event Lab: Make It Happen” – Diana Diacu.

Atelierele au completat experiența educațională prin activități practice și schimburi de experiență, încurajând gândirea aplicată, colaborarea și transformarea ideilor în rezultate concrete.

O comunitate construită în jurul educației și tehnologiei

XEO Talks continuă tradiția de a aduce împreună elevi, profesori, mentori și reprezentanți ai mediului profesional, într-un cadru în care învățarea depășește limitele sălii de clasă.

Evenimentul reflectă valorile comunității FIRST Tech Challenge: inovație, creativitate, colaborare, respect reciproc și dorința de a contribui la dezvoltarea comunității.

În anul în care echipa XEO marchează 10 ani de activitate, cea de-a IX-a ediție a XEO Talks reafirmă angajamentul organizatorilor față de educația STEM și formarea unei noi generații de tineri capabili să transforme pasiunea pentru tehnologie în proiecte cu impact.

Organizarea XEO Talks 2026 este posibilă datorită implicării unor companii care înțeleg importanța investiției în educație, tehnologie și dezvoltarea tinerilor.

Evenimentul XEO Talks 2026 se desfășoară în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, instituții care susțin dezvoltarea educației STEM, încurajează performanța și contribuie la formarea viitoarelor generații de tineri pasionați de știință și tehnologie.

Sponsorul principal al celei de-a IX-a ediții este ELIT SRL, companie care, prin sprijinul acordat, contribuie la desfășurarea evenimentului și la crearea unui cadru în care tinerii pasionați de robotică pot învăța, colabora și împărtăși experiențe.

Alături de sponsorul principal, evenimentul beneficiază de susținerea următoarelor companii:

  • Albaco Exim SRL;
  • ViaCom SRL;
  • Transavia SA;
  • Star Assembly SRL;
  • Albatros Gold SRL;
  • KangooPack SRL;
  • Solina România SA.

Sprijinul acestor companii demonstrează că parteneriatul dintre mediul economic și educație poate genera oportunități reale pentru tineri. Prin implicarea lor, sponsorii contribuie nu doar la organizarea unui eveniment, ci și la dezvoltarea unei comunități în care pasiunea pentru tehnologie, creativitatea și spiritul de echipă sunt încurajate și valorificate.

Asociația Educație prin Robotică și echipele XEO și XEO Academy le mulțumesc tuturor partenerilor și sponsorilor pentru încrederea acordată și pentru contribuția la dezvoltarea educației prin robotică.

XEO Talks – De 10 ani, #roboticauneșteRomânia. Acum și dincolo de granițe.


Secțiune Știri sub articolul principal


Ultimele știri publicate în Ziarul Unirea


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *