O seară plină de căldură și povești savuroase, ieri, la Biblioteca George Coșbuc din Bistrița, acolo unde dr. Laura Crețu, psihiatru și psihoterapeut, i-a provocat pe Dan Coman, Crin-Triandafil Theodorescu și Helga-Melinda Deac la o primă întâlnire de discuții despre credință, literatură, muzică – privite din perspectiva unui altfel de tratament în suferința psihicǎ a insomniei.

Prima întâlnire dintr-o serie pe care dr. Laura Crețu și-o dorește cât mai amplă – s-a desfășurat ieri seară, la Biblioteca „G. Coșbuc”.

Dan Coman și preotul custode al peșterii Tăușoare, Crin-Triandafil Theodorescu, au fost invitații care au oferit perspective neașteptate de a privi și a relaționa cu problema insomniei, a creației artistice, literare, spirituale.

Există o potențare a senzorialității umane atunci când traversăm episoade de insomnia – a povestit preotul Crin-Triandafil Theodorescu. Acesta a admis că a experimentat insomnia încă din adolescență, povestind și despre senzația de timp descompus în interiorul peșterii Tăușoare, unde a petrecut câteva nopți fără acces la instrumente de măsurare a timpului. „Întunericul și tenebra te transportă într-un alt timp… Dacă m-aș regla cu somnul, nu știu dacă nu aș pierde o parte fundamentală din ființa mea”, a mărturisit Crin Triandafil Theodorescu.

Dan Coman a admis că nu suferă de insmonie, dar a citit mult pe această temă și a propus o perspectivă inedită asupra subiectului: în ce măsură ar putea literatura și poezia să ne ajute cu adevărat. „Marii autori spun că da. Evident că nu. Sensul în care literatura funcționează aici este același ca în medicina alternativă. Trebuie să crezi foarte mult în ea, ca să funcționeze. Altfel nu are niciun efect”, a spus Dan Coman.

Peisajul a fost admirabil completat de Helga-Melinda Deac, profesoară de pian la Liceul Tudor Jarda din Bistrița, care și-a încântat auditoriul cu celebra Clair de Lune de Claude Debussy și două nocturne de Chopin.

De altfel, însuși Chopin a suferit de insomnie cronică, halucinații nocturne și probleme severe de sănătate. Pe de altă parte, în special Nocturnele compuse de Chopin sunt recomandate ca remediu terapeutic pentru combaterea insomniei… 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *