Intervenție de urgență a echipajelor de salvare, luni după amiaza, pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două persoane.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu, precum și echipaje de intervenție formate dintr-o autospecială SMURD, o autospecială de stingere și o autospecială de primă intervenție.
În urma evaluării medicale, un bărbat în vârstă de 65 de ani a suferit un traumatism abdominal.
Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu pentru investigații și îngrijiri medicale.
Cea de-a doua persoană implicată în accident a fost evaluată de salvatori, însă a refuzat transportul la spital.
Din primele cercetări efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe stradă Ștrandului, un bărbat în vârstă de 65 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu la intersecția cu Șoseaua Alba Iulia a virat la stânga și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un alt sibian în vârstă de 20 de ani care se deplasa pe Șoseaua Alba Iulia spre zona centrală.
Polițiștii rutieri efectuează verificări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.
În zonă, traficul rutier este îngreunat.
Anunțuri gratuite din Maramures


