Două milioane de lei pentru indicatoarele rutiere din Sibiu! Primăria caută o firmă care să intervină inclusiv în 3 ore pentru probleme urgente.

Indicatoarele rutiere, semafoarele de avertizare, oglinzile din intersecții și limitatoarele de viteză din Sibiu vor face obiectul unui nou contract de întreținere.

Primăria pregătește o investiție estimată la 2 milioane de lei și a lansat procedura de achiziție pentru desemnarea firmei care se va ocupa de aceste lucrări în următoarele 12 luni.

Demersul vine în contextul în care actualul contract pentru lucrările de semnalizare verticală expiră la sfârșitul acestui an.

Pentru a evita întreruperea serviciilor care contribuie la siguranța șoferilor și a pietonilor, municipalitatea caută un nou executant.

Firmele interesate își pot depune ofertele în platforma SICAP până la data de 17 decembrie 2026. Valoarea estimată a contractului este de 2 milioane de lei, iar durata acestuia va fi de 12 luni.

Firma care va câștiga licitația va interveni în baza comenzilor transmise de Direcția Tehnică a Primăriei Sibiu.

Activitatea nu se va limita doar la înlocuirea indicatoarelor deteriorate, ci va include o gamă largă de lucrări de montaj, întreținere și reparații.

Printre acestea se numără:

-furnizarea, confecționarea și montarea indicatoarelor rutiere;

-demontarea și repoziționarea semnelor de circulație;

-verificarea, întreținerea și repararea stâlpilor și sistemelor de susținere;

-montarea și repararea oglinzilor rutiere;

-întreținerea indicatoarelor LED și a sistemelor fotovoltaice care le alimentează;

-intervenții asupra parapetelor metalice și stâlpilor de delimitare;

-montarea și repararea limitatoarelor de viteză;

-instalarea și întreținerea rastelelor pentru biciclete.

Practic, contractul vizează o mare parte dintre elementele de semnalizare și siguranță rutieră aflate pe străzile municipiului.

Una dintre cele mai importante prevederi ale viitorului contract se referă la timpul de intervenție în situațiile urgente.

Pentru defecțiunile sau problemele care afectează indicatoare esențiale, precum STOP, „Cedează trecerea”, „Trecere pentru pietoni” sau „Accesul interzis”, dar și pentru semnalizarea unui pericol iminent, firma desemnată va trebui să intervină în cel mult 3 ore.

În cazul celorlalte indicatoare, al oglinzilor rutiere sau al unor lucrări precum îndreptarea ori înlocuirea elementelor din stoc, termenul maxim de remediere va fi de 24 de ore.

Executantul va avea obligația să asigure toate operațiunile necesare pentru ca intervențiile să fie realizate în condiții de siguranță și în termenele stabilite de municipalitate.

Contractul prevede și obligații privind calitatea lucrărilor. Firma câștigătoare va trebui să ofere o garanție de cel puțin 24 de luni atât pentru lucrările de montaj, cât și pentru produsele furnizate.

Dacă în această perioadă apar defecțiuni, executantul va fi obligat să le remedieze pe cheltuiala proprie.

Ofertele pot fi depuse până pe 17 decembrie 2026, iar noul contract este menit să asigure continuitatea lucrărilor de semnalizare verticală în municipiul Sibiu, după expirarea actualei înțelegeri la finalul anului.

Știri pe același subiect

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *