În cadrul programului Săptămâna Verde, reprezentanții ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au fost în vizită la școli și grădinițe, unde au desfășurat activități educative dedicate reciclării, colectării separate a deșeurilor și protejării mediului.

„Prin discuții interactive și exemple adaptate vârstei copiilor, am vorbit despre importanța reciclării, despre cum colectăm corect deșeurile și despre gesturile simple prin care fiecare dintre noi poate contribui la un mediu mai curat” – transmit aceștia.

Au desfășurat activități alături de elevii și preșcolarii din:

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița

Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița

Grădinița cu Program Prelungit nr. 12 Bistrița

Grădinița cu Program Prelungit „Raza de Soare” Bistrița

Grădinița „Benita” Bistrița

„În cadrul activităților dedicate educației pentru mediu, elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Bistrița au avut și ocazia de a vizita Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Tărpiu, unde au putut afla mai multe despre modul în care sunt gestionate deșeurile după colectare și despre importanța proceselor de sortare și tratare.

Ne bucurăm să vedem interesul și curiozitatea copiilor față de protejarea mediului! Educația ecologică începe de la vârste fragede, iar prin astfel de întâlniri contribuim la formarea unor obiceiuri responsabile, care pot face diferența pentru viitor.

Mulțumim cadrelor didactice pentru deschidere și implicare, precum și tuturor copiilor care ne-au primit cu entuziasm și au participat activ la discuții! Reciclăm astăzi pentru un mâine mai curat!” – au mai precizat.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *