Polițiștii din Alba au discutat cu zeci de copii despre siguranța rutieră, iar printre subiecte abordate se numără și deplasarea în siguranță cu trotineta.

Potrivit IPJ Alba, la data de 21 iulie 2026, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Alba, împreună cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat o activitate de educație rutieră, în cadrul Taberei de Vară organizate de D.G.A.S.P.C. Sebeș, în localitatea Răhău, județul Alba.

Activitatea a fost organizată în contextul implementării Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră și al Planului Național de Măsuri “Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”, având ca scop formarea și consolidarea unui comportament responsabil în trafic, în rândul celor mici.

Peste 40 de copii au primit informații privind modul corect de traversare a străzii și regulile de circulație pe care trebuie să le respecte.

Publicitate

Totodată, polițiștii le-au oferit recomandări pentru deplasarea în siguranță cu trotineta, bicicleta și rolele, precum și explicații referitoare la principalele indicatoare și semne de circulație.

Prin astfel de activități, polițiștii urmăresc dezvoltarea unui comportament preventiv și responsabil în trafic, încă de la o vârstă fragedă, pentru a preîntâmpina evenimentele rutiere nedorite.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *