Momente de panică pe Calea Șurii Mici din municipiul Sibiu, unde un incendiu puternic a izbucnit la un container.
Flăcările s-au extins rapid, iar intervenția pompierilor a fost necesară pentru limitarea pagubelor și salvarea unei persoane rănite.
La fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere, o cisternă și un echipaj SMURD.
În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, întreaga construcție fiind cuprinsă de flăcări.
Pompierii au acționat rapid pentru lichidarea incendiului și împiedicarea propagării acestuia către alte obiective din apropiere.
Cu toate acestea, containerul a fost distrus în totalitate pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, iar bunurile aflate în interior au fost mistuite de foc.
În urma incidentului, un bărbat în vârstă de aproximativ 52 de ani a suferit arsuri la nivelul mâinilor și spatelui.
Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat conștient la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu pentru investigații și tratament de specialitate.
Primele cercetări efectuate de pompieri indică drept cauză probabilă a izbucnirii incendiului jarul provenit de la o țigară.
Ancheta continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Anunțuri gratuite din Maramures


