CS Universitar Alba Iulia – CIL Blaj 3-4 (2-1), Cupa României. Echipa din „Mica Romă”, calificare după remontada de senzație de la 1-3!!

CS Universitar Alba Iulia a fost aproape să dea marea lovitură la primul meci al sezonului și să elimine pe CIL Blaj, considerată favorita disputei, Jocul din turul întâi al Cupei României a fost aproape de o mare surpriză, cu o evoluție de apreciat a albaiulienilor, însă CIL Blaj a reușit o remontada de senzație în actul secund, de la 1-3, cu 3 reușite în ultimul sfert de oră.

Citește și: CIL Blaj, transfer de marcă în defensivă: Alex Băican | Echipa din „Mica Romă”, campanie interesantă de achiziții

 

 

Surprinzător, universitarii au deschis scorul prin Stănilă (33, la centrare Tamaș), egalarea fiind reușită de experimentatul Blănaru (40, cel mai vârstnic jucător de pe teren). În minutul 45+1, B. Pop a readus avantajul în favoarea gazdelor, din pasa aceluiași Tamaș. Surpriza s-a conturat după pauză, pe fondul prestației peste asteptări a studenților, care și-au majorat avantajul prin Velțan (69, șut de la marginea careului, la pasă Pîrv). Gâțan (74, a marcat din apropiere, după un șut în bară), cu o reușită împotriva fostei echipe, pentru un final cu suspans. Nebunia a continuat, cu nou-intratul Băican (82), care a egalat la o fază încâlcită în careu. Peste un minut, Pîntea a marcat cu un șut din careu, printre picioarele portarului (toate golurile oaspeților înscrise de nou-veniți)

Conjudețenele CS Universitar Alba Iulia și CIL Blaj, se înfruntă la Micești, pe Stadionul „Groapa Rotundă”, miercuri, 29 iulie, la ora 17.30, turul I al Cupei României.

Sunt jucători care au schimbat taberele, cum ar fi R. Popa, Maghiari, Matiș, Man sau Stănilă, la CSU, respectiv R. Damian, Boldea, Pîntea sau Gâțan, la vizitatori.

Echipa din „Mica Romă” este favorită ținând cont și de campania de transferuri cu Blănaru și Pântea (CSM Unirea Alba Iulia), Nistor (CS Gheorghieni), S. Bran („U” Cluj), Fleșer (Sporting Cluj), Gâțan (CSU Alba Iulia), Checicheș (Sănătatea Cluj) și Băican. Ultimul, în vârstă de 28 de ani, a evoluat campionatul anterior la Minaur Baia Mare și a mai trecut în carieră pe la Luceafărul Oradea, Viitorul Târgu Jiu, CSM Alexandria și FC Bihor. Are aproape 120 de prezențe în eșalonul secund (cu 3 reușite) și este o mutare extrem de importantă a Blajului.

De partea cealaltă, universitarii merg în continuare pe linia tinereții, cu transferuri precum P. Cociș, B. Pop sau Gabor (ocnamureșean) – toți Sporting Cluj, R. Popa și Maghiari (CIL Blaj), Gheoghiu (aiudean, „U” Cluj), Lingurar (Unirea DMO), Matiș (Unirea Tășnad) , Lupșa (Sănătatea Cluj) sau R. Stanciu (Unirea Alba Iulia).

Arbitri P. Horvat, Cr. Bumb, Alexandra Cîrdei (toți Hunedoara) Observator D. Băloi (Gorj)


Secțiune Știri sub articolul principal


Ultimele știri publicate în Ziarul Unirea


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *