Cinci persoane au fost depistate de jandarmi în zona Pădurii Hoia din Cluj-Napoca, având asupra lor substanțe vegetale interzise asemenea celor de tip canabis. Incidentul a avut loc luni în timpul unei patrule.

Doi subofițeri din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca au depistat cele cinci persoane în timp ce patrulau în zona Pădurii Hoia. În urma verificărilor, jandarmii au descoperit mai multe cantități de substanțe vegetale și solide, susceptibile de a face parte din categoria drogurilor.

Cercetările vor stabili natura substanțelor

Jandarmii au întocmit documentele de sesizare a organelor de urmărire penală competente, care urmează să continue cercetările și să stabilească natura substanțelor descoperite.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca precizează că își continuă activitățile de prevenire și combatere a faptelor asociate traficului și consumului ilicit de droguri, în cooperare cu instituțiile abilitate.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *