„Bobocii” din 2026 ai Colegiului Militar din Alba Iulia, excursie de orientare și documentare la unități militare din Turda și la primul sediu al Liceului Militar „Mihai Viteazul”

Opțiunile pentru viitor se creionează din timp, iar activitățile de orientare și documentare îi ajută pe elevii colegiului militar din Alba Iulia să descopere domeniile care li se potrivesc și să își contureze propriul traseu educațional și profesional.

În cadrul primei lor excursii de orientare și documentare, elevii claselor a IX-a au avut ocazia să viziteze două unități militare din Turda, unde au descoperit aspecte importante despre cariera militară. Interacționând cu militarii, bobocii claselor a IX-a au aflat care sunt responsabilitățile, valorile și cerințele acestei profesii.

Cu prilejul aceleași excursii, elevii au vizitat și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș, primul sediul al Liceului Militar „Mihai Viteazul”, unde au aflat detalii despre educațional în domeniul medico-militar.

Le-au fost ghizi pe perioada vizitei, absolvenți ai colegiului militar, în prezent studenți la Secția de Pregătire Medico-Militară.

sursa: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia

credit foto: Simona Borsan/UMFST


Secțiune Știri sub articolul principal


Ultimele știri publicate în Ziarul Unirea


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *