Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Perioada de mercato nu a început oficial, însă cluburile din România caută să-şi formeze loturile pentru sezonul viitor. Această strategie include şi plecări, dar jucători care să-şi prelungească înţelegerile sau să le rezilieze.
Denis Haruţ, aflat la final de contract cu Sepsi, echipă cu care a reuşit promovarea directă în Liga 1, a decis să mai continue un sezon la formaţia covăsneană.
Denis Haruţ s-a decis şi o să continue la Sepsi
Dorit în vara trecută de Dinamo, Haruţ nu a mai ajuns la formaţia bucureşteană şi a continuat în liga secundă cu Sepsi. Fundaşul care a mai fost în carieră şi pe la FCSB spune că este foarte aproape de a-şi prelungi contractul cu formaţia patronată de Laszlo Dioszegi.
“Am avut încredere în mine. Am prins încredere. S-a văzut că mă simt foarte bine la Sepsi. Contractul meu se încheie acum, în 30 iunie, iar prima opțiune a mea este Sepsi. Urmează să finalizăm. M-au contactat, urmează să stabilim ultimele detalii.
Este destul de greu, mai ales când joci în cupele europene să ai o cădere liberă și să ajungi în Liga 2. E frustrant! E greu să pui lucrurile cap la cap și să reușești să revii înapoi. La Sepsi nu sunt probleme. Banii sunt tot timpul la zi, condițiile sunt tot timpul cele mai bune”, a spus Denis Haruţ pentru Digi Sport.
Anunțuri gratuite din Maramures


