Tehnicianului i s-a făcut rău în timp ce se întorcea de la partida dintre Sighetu Marmației și Lotus Băile Felix, încheiată 1-1 pe 19 septembrie, în Seria 8. Bodea a fost preluat de medici și transportat la spital, unde situația s-a agravat.
Cosmin Bodea: “Am făcut infarct și mi-au montat două stenturi”
Inițial, după ce i s-a făcut rău, stafful medical a solicitat intervenția Ambulanței. Lui Bodea i-a fost efectuat un EKG, iar rezultatul nu ar fi indicat o problemă gravă. Medicii i-au recomandat însă să meargă la spitalul din Oradea pentru investigații suplimentare.
Antrenorul a urmat recomandarea, iar decizia s-a dovedit esențială. La scurt timp după ce a ajuns la spital, Bodea s-a simțit din nou rău și a fost resuscitat. Ulterior, medicii au intervenit chirurgical și i-au montat două stenturi.
„A fost șansa mea! Imediat cum am ajuns la spital, mi s-a făcut din nou rău, posibil pe seama emoțiilor, și am fost resuscitat, pentru că atunci am făcut infarct. M-au băgat direct în operație și mi-au montat două stenturi”, a declarat Bodea, potrivit Monitorul Expres.
Medicii i-au transmis că fumatul și stresul acumulat în ultima perioadă, inclusiv cel asociat meciurilor, ar fi contribuit la apariția problemelor. Antrenorul a primit recomandarea de a evita orice efort și de a se odihni timp de două luni.
„Am făcut numeroase teste medicale ca fotbalist, iar ca antrenor, la fiecare șase luni, mergeam la vizita medicală. Medicii mi-au spus că fumatul și stresul provocat de tensiunea meciurilor sunt cauzele. De atunci nu am mai fumat.
Nimic nu este mai important ca viața și familia, nici fotbalul, nici altceva. Am trecut printr-o mare cumpănă, am avut mare noroc că totul s-a întâmplat la spital, pentru că altfel…”, a mai spus Cosmin Bodea.
Cosmin Bodea, fost căpitan la FC Brașov
Cosmin Bodea a evoluat pe postul de fundaș central. Și-a început cariera la Oradea, înainte de a ajunge la FC Brașov. Între 1996 și 1999 a jucat pentru Dinamo, iar ulterior a avut o scurtă experiență în Turcia, la Sakaryaspor.
În anul 2000 a revenit la FC Brașov, club pentru care a evoluat până în 2005. Bodea a purtat banderola de căpitan și a fost pe teren în confruntarea cu Inter din 2001, scor general 0-6, din primul tur al Cupei UEFA.
După retragerea din activitate, și-a început cariera de antrenor la Târgu Mureș, în 2008. De-a lungul timpului, a mai pregătit echipe precum Turnu Severin, Odorhei, Olimpia Satu Mare, FC Brașov și Sânmartin.
În 2021 a ajuns la Lotus Băile Felix, unde a ocupat inițial funcția de director tehnic. Doi ani mai târziu, a preluat banca tehnică a formației din Liga 3.
Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google
Anunțuri gratuite din Maramures


