Claudiu Vaișcovici (64 de ani), fost mare atacant al lui Dinamo, a analizat remiza obținută de „câini” pe terenul celor de la CFR Cluj, scor 2-2, în etapa a 13-a din Superligă.

Fostul fotbalist consideră că rezultatul este unul echitabil și reflectă desfășurarea jocului. Vaișcovici a lăudat atitudinea echipei lui Nuno Campos de a nu renunța la luptă, însă remarcatul său principal a fost tânărul Ianis Tarbă (20 de ani), cel care a furnizat centrarea decisivă la golul de 2-2 marcat în minutul 81.

„Egalul e normal. Dinamo, după 0-2… normal e ca o victorie şi e un lucru mare. Dinamo a presat, dar ocazii clare n-a avut. Mă bucur pentru copilul ăsta, Tarbă, că dacă i se oferă mai multe minute cred că ajunge jucător bun. Mai e un lucru că n-au renunţat, au jucat mai departe”, a declarat Vaișcovici, potrivit primasport.ro.

În schimb, Vaișcovici nu a ezitat să evidențieze evoluțiile sub așteptări ale altor jucători ai echipei dinamoviste.

„Karamoko e cam în scădere, a fost şters. La fel Zandbergen, dar a rămas şi a dat goluri. Mult s-a jucat la Opruţ în stânga, dar m-a dezamăgit azi, că avea centrări şi şuturi bune. A fost prezent, dar…

Astăzi şi portarul nostru (n.r. Bellaarouch), care ne-a scos de atâtea ori… primul gol este al lui, a fost cam şanţ acolo. De ce a mai plonjat dacă n-o vede? Cred că a comis-o aici, dar bine că nu s-a pierdut meciul şi ne-a scos în celelalte. A apărat, dar va veni momentul şi când o va comite”, a mai spus fostul atacant al „câinilor”.

În urma acestui meci, Dinamo rămâne lider în Superligă, cu 30 de puncte, în timp ce CFR Cluj ocupă locul al nouălea, cu 17 puncte.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *