Articol de Andrei Enache, Publicat: 09 Iunie 2026, 13:44
• Actualizat: 09 Iunie 2026, 15:15
Inspectorii veterinari mureșeni au confirmat un focar de pestă a micilor rumegătoare într-o exploatație de ovine din localitatea Viișoara.
Cauzată de un virus extrem de contagios care afectează ovinele și caprinele, boala a provocat moartea a peste 100 de animale înainte ca autoritățile să intervină.
Potrivit Radio România Târgu Mureș, alte peste 700 de oi din turmă au fost sacrificate preventiv, pentru a stopa răspândirea infecției.
“Este o boală cu gravitate deosebită, care afectează oile și caprele. Din fericire, nu se transmite la om. Au fost luate măsuri de asanare a focarului, au fost ucise preventiv în focar toate ovinele existente în acea exploatație”, a declarat Lucian Goga, director adjunct al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș.
Circulația ovinelor și caprinelor a fost blocată în județul Mureș pe o perioadă de cel puțin 30 de zile. Au fost instituite totodată zone concentrice de restricție în jurul focarului.
Pe lângă pierderile directe din exploatația afectată, interdicția de comercializare a ovinelor și caprinelor afectează întreg sectorul zootehnic din județ.
„Toate măsurile de restricție presupun pierderi economice. Nu se mai pot vinde ovine, deocamdată minim 30 de zile, vedem ce o să fie. Fermierii trebuie să-și ia măsuri stricte de biosecuritate: să nu mai intre nici persoane care n-au ce face pe acolo, nici alte animale, și să nu înstrăineze animale”, a subliniat Lucian Goga.
Echipele DSVSA Mureș desfășoară o anchetă epidemiologică pentru identificarea sursei infecției și a eventualelor contacte care ar putea fi implicate în lanțul de transmitere.
Anunțuri gratuite din Maramures


