Asociația Elite Art organizează, în perioada 8-12 iulie 2026, la Sibiu, cea de-a XVI-a ediție a festivalului Classics for Pleasure, unul dintre proiectele dedicate promovării muzicii clasice și susținerii tinerilor muzicieni. Accesul publicului la evenimente este liber, în limita locurilor disponibile.
Ediția din acest an poartă tema „Perpetuum Vibratio” și propune un parcurs muzical axat pe energia creatoare, pe dialogul dintre artiști consacrați și tinerii interpreți, precum și pe rolul muzicii clasice în viața comunității. Prin concerte și evenimente dedicate publicului de toate vârstele, festivalul transformă orașul într-un spațiu al întâlnirii dintre tradiție și prezent.
Programul debutează miercuri, 8 iulie, de la ora 19:00, la Biserica Romano-Catolică Ursulinelor, cu concertul „Eternal Dreamers”, susținut de bursierii Fundației Regale Margareta a României din programul Tinere Talente: pianista Andreea-Carmen Racovițeanu, oboista Alexandra Drăghici, flautista Mariia Velia, soprana Anastasia Popova, fagotistul Ionuț Tănăsescu și chitaristul Andrei Alexandru Avram.
Joi, 9 iulie, de la ora 17:00, festivalul continuă la Muzeul ASTRA, în zona Ethno Tehno Park, cu „Future Revealed”, un concert educativ inspirat de povestea „Punguța cu doi bani”, dirijat de Dalma Toadere și dedicat publicului tânăr și familiilor. Vor evolua flautista Anna-Szallos-Kis, oboistul Daniel Mureșan, clarinetistul Cristian Ciolacu, cornistul Paul Cutinici și fagotistul Zoltan Molnar.
Seria concertelor din Piața Mare începe vineri, 10 iulie, la ora 20:00, cu „The Power of Music”, susținut de Ansamblul Sebastian. Solist al serii este Mircea Lazăr, alături de soprana Anastasia Popova, bursieră a Fundației Regale Margareta a României.
Sâmbătă, 11 iulie, de la ora 20:00, Orchestra New Hope revine în fața publicului cu concertul „New Hope”, alături de tânărul cornist Matias Alexandru Cotruță, bursier al Fundației Regale Margareta a României, și de dirijorul și solistul Octavian Lup.
Festivalul se încheie duminică, 12 iulie, de la ora 20:00, cu gala „Proms of Delight”, dirijată de David Crescenzi. Pe scena din Piața Mare vor urca Orchestra Gather Through Music, soprana Diana Țugui și tenorul Cristian Mogoșan, alături de soprana Mihaela Hotea, bursieră a Fundației Regale Margareta a României.
Regia artistică a festivalului este semnată de Doru Marin, iar direcția artistică îi aparține lui Laurențiu Dașcă.
Anunțuri gratuite din Maramures


