Polițiștii din Sfântu Gheorghe au intervenit sâmbătă, 10 octombrie 2026, în jurul orei 20:30, la o sesizare privind posibile fapte de violență comise în zona gării CFR din municipiu.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului s-a stabilit că pe fondul unor discuții contradictorii între un bărbat de 44 de ani și o femeie de 40 de ani, concubini, bărbatul și-ar fi lovit partenera și i-ar fi sustras acesteia telefonul mobil. Din cercetări a reieșit că victima ar fi căzut la pământ în urma loviturilor, actele de agresiune continuând până la momentul intervenției unui martor care a alertat poliția. 

Femeia a fost transportată la spital, iar concluziile medicului legist arată că aceasta a suferit leziuni traumatice care necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale.

După administrarea probatoriului în cauză, agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și, ulterior, la propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, în prezent bărbatul fiind trimis în judecată pentru o altă faptă comisă cu violență. 

O altă intervenție a polițiștilor într-un caz privind fapte comise cu violență a avut loc duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15:00. 

Din verificările efectuate de polițiștii ajunși de urgență la locul faptei, în localitatea Valea Crișului, a reieșit că un bărbat de 45 de ani și-ar fi agresat rudele. Faptele s-au petrecut în curtea imobilului unde persoanele implicate locuiesc, pe fondul unor discuții contradictorii și al consumului de alcool. La comiterea violențelor agresorul ar fi folosit inclusiv o scândură cu care și-ar fi lovit mama și fratele. Ulterior, faptele de violență s-au îndreptat împotriva cumnatei, pe care ar fi lovit-o cu palma.

Mama și fratele agresorului au fost transportați la spital, iar concluziile medico-legale arată că aceștia au suferit leziuni ce necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale.

În urma violențelor, bărbatul a fost reținut 24 de ore, iar ulterior instanța a admis propunerea formulată de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Totodată, a fost emis un ordin de protecție provizoriu. 

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului pentru comiterea a două infracțiuni de violență în familie și a unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, bărbatul având și o condamnare anterioară, tot pentru fapte din sfera violenței domestice.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Distribuie, să afle şi alţii

Publicitate

Publicitate



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *