Nicolae Stanciu, mijlocaşul celor de la Dalian Yingbo, a vorbit despre viitorul său profesional.

 

 

 

Nicolae Stanciu este aproape de revenirea în Superliga. Internaţionalul român îşi doreşte să se întoarcă în România, prilej cu care cei de la „U” Cluj şi-au arătat interesul de a-l transfera pe mijlocaş.

Formaţia antrenată de Cristiano Bergodi va trebui să se lupte cu FCSB pentru semnătura lui Nicolae Stanciu, dar şi cu actualul său club. Căpitanul echipei naţionale a dezvăluit că cei de la Dalian Yingbo reprezintă prima opţiune în alegerea viitorului său.

„Sunt la echipa naţională, mai avem trei meciuri de disputat şi prefer să nu vorbesc. Din respect pentru clubul la care sunt şi cum mă tratează oamenii acolo, mai am contract până la 31 decembrie acolo şi nu pot vorbi, să dau detalii. Cei de acolo mă tratează incredibil şi ei au prima opţiune”, a declarat Nicolae Stanciu.

„Scopul nostru este să câştigăm fiecare meci”

„Atmosfera… Încercăm să menţinem o atmosferă bună. Supărarea a fost, logic, după înfrângerea din Suedia. A durat acea seară. Ieri deja ne-am întors şi am avut antrenament, iar mâine va fi meciul cu Bosnia. Nu putem să stăm să ne gândim la acea înfrângere. Trebuie să continuăm să lucrăm la antrenamente şi să ne gândim la meciul de mâine.

Cum v-am zis şi înainte, îl cunoaşteţi pe Mister, ce fel de antrenor este, şi faptul că vrea să avem posesie, să controlăm jocul. Cred că şi în Suedia am avut multe momente bune. Cât despre sistem, nu e treaba mea să vorbesc. Suntem jucători de echipă naţională, toţi ar trebui să ştim să interpretăm sau să jucăm pe diferite poziţii.

Jucăm în Liga Naţiunilor, suntem în urna a doua şi scopul nostru e să câştigăm fiecare meci. Să câştigăm grupa. După, vom vedea la finalul acestei competiţii pe ce loc vom termina.

A trecut doar un meci din această campanie. Cred eu, mă repet, au fost multe momente bune. Pe cel mai puţin bune încercăm să le corectăm. Nu putem să ne schimbăm peste noapte. Lucrăm la asta împreună cu Mister şi cu siguranţă că vom deveni din ce în ce mai buni, dacă avem încredere în ceea ce facem la antrenamente, dacă avem încredere în noi… Cu siguranţă vom deveni mai buni”, a spus Stanciu despre meciurile din Liga Naţiunilor.

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *